Un băiat a reușit să fure marfă de mii de lei dintr-un magazin din Timișoara

magazin spart
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un băiat de 16 ani a fost arestat de polițiștii timișoreni. Acesta este bănuit că, în urmă cu aproape 2 săptămâni, a spart un magazin din oraș.

Adolescentul a reușit să fure produse de 7.000 de lei. Acum se află în arestul IPJ Timiș.

„În data de 10.11.2022, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 01/02.11.2022, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o anexa a unui centru comercial situat pe strada Constantin Brâncoveanu, din municipiul Timișoara, de unde ar fi sustras articole de încălțăminte, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 7.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, 10 noiembrie, polițiștii au depistat în municipiul Timișoara un tânăr, în vârstă de 16 ani, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri”, a transmis IPJ Timiș.

Prejudiciul a fost recuperat parțial.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Sursa foto: arhiva

 

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/