Audit pentru toate instituțiile, direcțiile și companiile care au legătură cu Consiliul Județean! „Oamenii vor fi judecați după fapte!”

Romeo Dunca, președintele ales al Consiliului Județean Caraș-Severin, a avut o a doua întâlnire cu conducerea societății Aquacaraș, arătându-se din nou mulțumit de reacția directorului Gheorghe Filipescu, dar a anunțat că va comanda câte un control financiar amănunțit în fiecare instituție subordonată administrației publice județene.

Dunca solicitase societății de apă și canal mai multe informații pentru a-și face o imagine clară a managementului practicat acolo, iar astăzi a primit „o documentație foarte frumos ordonată și bine pusă la punct”. Va urma o analiză serioasă, pentru că sunt multe de clarificat. „Am făcut două tabere, cei care au avut de reclamat și cei ce ar fi trebuit să dea răspunsuri. Din discuțiile celor două grupuri am extras acele puncte care vor constitui o temă de audit. Munca pentru audit a început efectiv, dar la prima ședință de consiliu va trebui probabil să aprobăm un audit pentru toate instituțiile și direcțiile, companiile care au legătură cu CJ. Într-o singură ședință vom realiza pentru audit o circumspecție a tot ceea ce s-a întâmplat aici. Apoi vom analiza datele primite, iar concluziile vor fi foarte directe și tranșante în momentul în care vom ști, pentru că nu ne putem lansa în speculații. S-a terminat campania electorală, poate că atunci s-a vorbit mai mult, dar acum toate direcțiile trebuie analizate după activitatea prestată, iar oamenii, la fel, judecați după fapte”, a declarat Dunca, subliniind că nu e interesat de apartenența politică a nimănui și nici să „dezgroape morții”.

Trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat și să tragem la răspundere unde sunt fapte grave, a mai spus președintele ales al CJ.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pentru Romeo Dunca urmează joi o altă întâlnire, de data asta cu directorul Știka de la Direcția de Drumuri Județene.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/