Au trecut sărbătorile, începe campania? Lugojul are priorități pe care actuala administrație nu le are pe agendă!

Actuala administrație locală desconsideră lugojenii, este afirmația cu care președintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu, caracterizează conducerea celui de-al doilea municipiu din județ, la începutul unui an în care se anunță peste 100 de obiective de investiții.

Lista este considerată irelevantă, în condițiile în care pe aceasta nu sunt cuprinse investiții în domenii cheie, cum ar fi educația și sănătatea

„În 2019, Lugojul trebuie să-și recapete credibilitatea față de cei care ne sunt parteneri. Sportivii au plecat acasă de Crăciun cu indemnizațiile neplătite, Clubul Sportiv Municipal are datorii de 6 miliarde de lei vechi, spitalul are datorii de peste 25 de miliarde lei vechi, Meridianul are ipotecate clădirile și terenurile pentru 12 miliarde de lei vechi, Salprestul are datorii de peste 20 de miliarde lei vechi și, în plus, este în insolvență și a rămas și fără două treimi din angajați. Peste toate acestea, conform ultimului raport al Curții de Conturi, astăzi Primăria Municipiului Lugoj are credite nerambursate în valoare de 330 de miliarde de lei vechi. Acesta este bilanțul actualei administrații. Administrația locală nu finanțează suficient spitalul și în timpul zăpezilor din ultimele zile, spitalul a rămas fără seringi și perfuzoare, pentru că și-a pierdut credibilitatea în fața furnizorilor”, a spus Buciu.

CITEȘTE ȘI: La nivel de promisiuni, anul sună bine! Peste 100 de obiective de investiții la Primăria Lugoj

Acesta crede că 2019 trebuie să aducă investiții necesare, nu fantasmagorice, precum un nou pod, lipit de Podul de Fier.

„Avem nevoie de un computer tomograf la spital, unul al nostru, astfel încât lugojenii să nu mai plătească aceste investigații. Trebuie să facem primii pași pentru construcția unui spital nou. PNL va propune Consiliului Local alocarea de fonduri pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate cu privire la construcția unui nou spital, acesta fiind primul pas și pentru obținerea unei finanțări. 2019 trebuie să ne aducă generatoare pentru uzinele de apă, pentru forajele de captare, pentru a nu ne mai reîntoarce în evul mediu. 2019 trebuie să ne aducă investiții masive în grădinițe și școli. A zugrăvi pe dinafară, ori a pava curțile școlilor, nu va crește niciodată calitatea educației pe care o primesc copiii noștri. 2019 trebuie să ne aducă investiții în izolarea blocurilor. Actualul primar a promis enorm și n-a făcut mai nimic”, a concluzionat Claudiu Buciu, președintele principalului partid de opoziție din Lugoj.

Pe de altă parte, Buciu mai afirmă că actuala administrație ar trebui să pună capăt incompetenței fără sfârșit raportat la investițiile din oraș, fiind imperios necesar să termine ceea ce a început, în principal ștrandul și bazinul acoperit.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/