Au început plecările în masă din PSD Caraș-Severin! OFSD Reșița îl urmează pe Mocioalcă!

Plecarea lui Ion Mocioalcă și preluarea filialei județene PSD Caraș-Severin de către Luminița Jivan, mutare anunțată pentru ziua de luni, au grăbit dezertările din rândurile social-democraților cărășeni!

Elena Borchescu, președinta organizației de femei PSD din Reșița, precum și vicepreședintele Anca Bircea, Luminița Țepeneu și Dana Ursu, au demisionat din partid, iar începând de ieri sunt membre ale PRO România. „Alte șapte foste membre PSD, respectiv membre în Biroul de conducere al OFSD Reșița, au semnat adeziuni la PRO România Caraș-Severin. În zilele și săptămânile următoare, se vor înscrie în PRO România – filiala Caraș-Severin, mulți alții din cei nemulțumiți de drumul greșit pe care Dragnea a înțeles să ducă partidul”, susține Elena Borchescu.

Practic, în momentul de față, PSD și-a pierdut organizația de femei din Reșița și, cel mai probabil, în zilele următoare o astfel de veste va veni dinspre Caransebeș. De nedezlipit la un moment dat de Luminița Jivan, Elena Borchescu condamnă faptul că „în PSDragnea delictul de opinie e aspru sancționat, social-democrații sunt maziliți, marginalizați, Statutul nu este respectat, atitudinile totalitare ale vremelnicului Dragnea sunt duse la extrem și politica pumnului în gură s-a dovedit a fi păguboasă”.

Fosta lideră a femeilor social-democrate din Reșița admite că ruptura între PSDragnea și oameni s-a adâncit și spune că a ales să meargă pe calea grea, dar corectă, care ar fi PRO România.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/