Atentat la președinte!

Social-democrații cărășeni i-au pus gând rău președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, dar vicele Flavius Nedelcea a refuzat să fie protagonistul loviturii din Palatul Administrativ!  

Dezvăluirea a fost făcută de Ion Mocioalcă, fostul președinte PSD Caraș-Severin, actualmente secretar general Pro România, într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro. „Lui Flavius Nedelcea i-au propus să candideze la Consiliul Județean. De fapt, a fost și mai și, i s-a propus să-l dea jos pe Silviu Hurduzeu și să preia el Consiliul Județean, că e susținut. Dar oamenii mai au și caracter. Și pentru asta l-au mazilit, e urât ce se întâmplă, e fără perspectivă pentru PSD, dar din păcate și pentru aceste instituții pe care foștii mei colegi le reprezintă și în care unii muncesc cu onestitate. E o criză acută de idei și personalități în conducerea PSD și, la un moment dat, vor plăti electoral. Nu este puțin lucru că au pierdut 20 de procente în doi ani și că urmează să mai piardă, așa cum arată sondajele”, a spus Mocioalcă.

Flavius Nedelcea, exclus la această oră din PSD ca urmare a unei decizii pe care el a contestat-o ulterior în instanță, confirmă complotul împotriva lui Hurduzeu. „Da, este adevărat. Prin februarie – martie am fost chemat de doamna președinte să-mi joc cartea. Da, așa a fost. I-am spus că este exclus să fac așa ceva. A mai fost apoi o discuție la care au fost prezenți și senatorul Chisăliță, și alte două persoane din conducere”, a afirmat Nedelcea.

Președintele PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, are însă o cu totul altă poziție. A declarat public în mai multe rânduri că Silviu Hurduzeu are toată susținerea sa și a partidului, dovadă fiind că tocmai Nedelcea este cel care rămâne fără funcție. Atât administrativă, cât și politică. Și asta nu pentru că ar fi refuzat să-l execute pe Hurduzeu, ci pentru că nu l-a ajutat cu nimic pe acesta pentru a face performanță la conducerea județului. Șefa social-democraților cărășeni a mai negat un lucru. Și anume că excluderile din PSD i-ar viza pe apropiații fostului președinte Ion Mocioalcă. „Sub nicio formă nu au fost excluși pentru că ar fi fost apropiații unui anumit personaj. Cel mai apropiat față de fostul președinte al partidului era Silviu Hurduzeu și nu s-a întâmplat sub nicio formă, Silviu Hurduzeu a primit de la mine tot felul de asigurări că mergem în continuare ca echipă. Dacă era vorba de așa ceva se începea cu Silviu Hurduzeu, dar sub nicio formă nu a fost așa. A fost vorba de performanță, atât eu, cât și echipa PSD Caraș-Severin ne dorim performanță, performanță concretă pentru cetățenii județului”, a subliniat Luminița Jivan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/