Arbitrul care a denunțat corupţia din fotbalul cărăşean scoate înregistrările doveditoare!

Ilie Ciocoi, cavalerul fluierului care a făcut afirmaţii foarte grave la adresa fostului şef al Comisiei Judeţene de Arbitri, Gheorghe Balaj, şi care le-a vorbit despre fapte de corupţie inclusiv oficialilor Federaţiei Române de Fotbal şi organelor de cercetare penală, este obligat să meargă mai departe.
Chemat în sala de judecată pentru a continua meciul cu Gheorghe Balaj, arbitrul Ciocoi şi-ar fi dorit să dea mâna cu cel pe care l-a acuzat public că făcea delegările pe şpagă. Actualul observator FRF ar fi dispus, din ce spune Ciocoi, să uite tot ce acesta a afirmat despre el, dar pentru un preţ corect. Ciocoi, care se pretinde a fi un arbitru corect, susţine însă că nu are de unde să-i plătească lui Balaj banii ceruţi, baremurile pentru meciurile din campionatele judeţene fiind destul de mici. „M-am întâlnit cu Gheorghe Balaj la cabinetul avocatului său. Eu i-am propus să ne împăcăm şi am fost de acord chiar să-i achit cheltuielile de până acum cu avocatul, ca să nu mai ajungem în instanţă. I-am propus să ne împăcăm amiabil. Eu deja mi-am cerut scuze public pentru că am făcut acele declaraţii la nervi. Dumnealui nu a fost însă de acord şi mi-a cerut anumite sume de bani ca să renunţe la proces, sume de bani foarte mari pe care eu nu mi le permit”, a afirmat Ilie Ciocoi.

YouTube video

Arbitrul care a provocat un imens scandal în fotbalul cărăşean spune că acum nu are încotro şi va trebui să meargă mai departe cu dezvăluirile. Dezvăluiri care nu ar fi exclus să vizeze şi alte personaje din lumea fotbalului judeţean. ,,Eu am vrut să se încheie totul aici, fără să ne mai bălăcărim, dar dacă dumnealui a refuzat nu am încotro şi va trebui să merg mai departe. Asta înseamnă că voi prezenta probe, mă refer în primul rând la o înregistrare, din care reiese ceea ce am afirmat atunci. Mai exact, că a primit o plasă cu bunuri de la un arbitru. Îmi voi angaja şi eu un avocat care să mă reprezinte în instanţă”, a ameninţat arbitrul Ciocoi.

CITEŞTE ŞI: Scandalul şpăgilor din fotbalul cărăşean se rezolvă la tribunal!

DENUNȚ: Corupție în fotbal! Şpagă în bani şi sticle de whisky!

Zornăit de cătuşe în fotbalul cărăşean din cauza delegărilor pe şpagă

Corupție sau calomnie?! Sute de milioane în fotbalul cărăşean. Daune morale!

Comments

  1. Cristian says:

    Baiatul asta vorbeste de VASILE BALAJ, asa reiese din inregistrarea video, iar articolul se refera la Gheorghe Balaj (cel de la Fortele de Munca??). Cine e persoana de fapt?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/