147 de ani de la înființarea PNL au fost marcați la Timișoara de liberalii din județ prin depunerea de flori la bustul lui Ion I.C. Brătianu din Parcul Cetății aflat în centrul orașului. Alin Nica, președintele PNL Timiș, a remarcat prezența zecilor de trandafiri înfloriți în preajma statuii și a vorbit, în context, despre diferențele doctrinare dintre PNL și PSD.
„Noi, în Timișoara, avem un privilegiu și o datorie. Privilegiul este că sunt doar două partide care au statuile membrilor fondatori. Nu are nici PSD, nu are nici USR, nu îi înșir pe toți. Avem noi și PNȚCD – pe domnul Coposu, în cealaltă parte a orașului. Vreau să spun că atunci am fost puțin mai rapizi decât fostul primar Ciuhandu, în sensul că am identificat locul ăsta și am putut să amplasăm chiar în centrul orașului statuia lui Ion I.C. Brătianu. Ei nu au avut norocul ăsta. Ne-am certat puțin, dar asta este, am fost mai rapizi. Acest bust a fost făcut în trei săptămâni, ceea ce arată că PNL a avut forță, încearcă să recapete ceea ce a fost și cu certitudine, într-un viitor foarte apropiat, va avea o poziție dominantă. Obligația este față de istoria partidului. Nu suntem un partid istoric în sensul de partid vechi, noi suntem un partid istoric pentru că avem istorie, dar în același timp suntem și un partid modern care își reajustează doctrina în așa fel încât să fie într-un sincronism cu perioada pe care o traversăm. Vom putea avea această poziție puternică dacă suntem uniți.”, a declarat Viorel Coifan, fost lider al PNL Timiș și primul președinte al Consiliului Județean Timiș.
Alin Nica, președintele PNL Timiș, este liberal de 18 ani.
„Dacă ne vom uita întotdeauna la măreția acestei statui pe care niciun trandafir din față nu o poate întrece, atunci vom ști cu siguranță că facem parte dintr-o familie importantă care are o responsabilitate față de orașul nostru, de județul nostru și față de țară. Și atunci trebuie să ne ridicăm la importanța acestei responsabilități. Și eu cred că PNL, așa cum a făcut de-a lungul istoriei, istorie va face și în continuare. Niciodată nu va fi legată Marea Unire, Războiul de Independență, România ca regat, făurirea statului modern, intrarea noastră în UE de alt partid decât de PNL. Și asta va rămâne pe vecie, scris cu litere de aur în istoria României.”, a declarat Alin Nica.
În contextul trandafirilor invocați de președintele Alin Nica, liberalul alege să spună că în politică „niciodată să nu spui niciodată”, întrebat fiind dacă ar fi posibilă refacerea Uniunii Social-Liberale pentru alegerile din 2024, pe modelul alianței încheiate între cele două partide în 2011.
De altfel, USL a câștigat detașat alegerile locale din 2012 atât la Primăria Timișoara, cât și la CJ Timiș și, de asemenea, majoritatea primarilor din județ.
„În politică nu trebuie să spui niciodată niciodată pentru că realitatea s-ar putea să te lovească în plin, dar eu nu văd posibilă o candidatură comună, dacă e să discutăm la concret, PNL-PSD în 2024, cel puțin nu cu informațiile și cu situația din momentul de față. Eu cred că Timișoara are nevoie de PNL și de politicile pe care acest partid le promovează aici în plan local, iar de PSD ne despart doctrinar foarte multe lucruri. Nu putem spune că ne unește doar antagonizarea noastră față de administrația Fritz, fiindcă atunci nu am fi cinstiți față de cetățeni. Doar să votăm împotriva lui Fritz împreună cu PSD nu cred că este normal. Noi avem planul nostru, avem programul nostru pentru Timișoara, am înțeles greșelile pe care noi le-am făcut înainte de alegerile din 2020 și pentru care am pierdut și am suferit eșecul în Timișoara și dorim să nu le repetăm.”, a declarat Alin Nica.
Președintele PNL Timiș mai spune și că, în opinia sa, Timișoara și Timișul au nevoie de o „coerență între consiliul județean și Primăria Timișoara” pe care o explică astfel:
„De 32 de ani, acest lucru în Timișoara nu s-a întâmplat, în Timiș nu s-a întâmplat. Și ne comparăm de foarte multe ori cu Oradea, Cluj, Craiova – ca să dau și exemple de la PSD – ce au aceste orașe diferit față de noi și cum de au reușit acești oameni să atragă investiții și să capaciteze investiții la București către aceste zone? Foarte simplu: a existat coeziune între consiliul județean și primărie. A existat o filială puternică, fie de la PSD, fie de la PNL, care a putut să meargă, la adăpostul rezultatelor electorale, la București, și să spună: dați investițiile pe măsurile rezultatelor electorale. Ei bine, acest lucru trebuie să îl facem și noi la Timișoara, la Timiș, fiindcă niciodată Timișul nu a avut o organizație fie PNL, fie PSD, atât de puternică încât să capaciteze interesul Bucureștiului.”, a explicat Alin Nica.