Directorii de creșe din Timișoara rămân fără loc de muncă. Unitățile trec de la primărie la Ministerul Educației

cresa timisoara

O decizie radicală a fost luată de Primăria Timișoara. Dominic Fritz anunță că cele șase creșe de stat din oraș vor trece în subordinea Ministerului Educației, pe motiv că este prea mult haos în sistem. În aceste condiții, directorii unităților vor rămâne fără loc de muncă, iar Serviciul Creșe din cadrul primăriei va fi desființat.

Ping-pong cu creșele de stat din Timișoara. Anul trecut, Ministerul Educației anunța că acestea pot fi trecute în subordinea sa, însă primăria s-a opus. Iată că acum municipalitatea a luat decizia de a transfera cele șase creșe la Ministerul Educației. Dominic Fritz anunță că s-a ajuns la această concluzie pentru că s-a constatat că este prea mult haos în sistemul educațional.

Primăria Timișoara are în subordine Serviciul Creșe. Este vorba de șase creșe care funcționează în 12 locuri. Anul trecut, Guvernul a hotărât că aceste creșe pot funcționa ori în cadrul administrației locale, ori să fie predate Inspectoratului Școlar Timiș și să funcționeze sub Ministerul Educației. Deși ne-am hotărât atunci să rămână creșele la noi, din păcate, ne-am dat seama că acest proces este unul haotic, în care multe decizii și proceduri se fac pe genunchi. Această structură pare să fie o nouă struțo-cămilă care nu are cum să funcționeze în modul în care Ministerul Educației a abordat această reformă a creșelor. De aceea am hotărât și am discutat și cu Inspectoratul Școlar Timiș ca să propunem consiliului local trecerea creșelor din Timișoara la Ministerul Educației și la inspectoratul școlar”, a declarat Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În aceste condiții, Serviciul Creșe din cadrul Primăriei Timișoara ar urma să fie desființat. În ceea ce privește personalul din cele șase creșe, edilul-șef spune că marea majoritate va putea fi preluat de Inspectoratul Școlar Timiș, însă directorii vor rămâne fără locuri de muncă.

Directorii de creșe nu se mai încadrează în noul cadru legal și, din păcate, va trebui să încetăm contractele de muncă cu ei în urma acestei desființări”, a adăugat primarul Timișoarei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/