S-au împlinit 20 de ani de activitate neîntreruptă între Asociația Viitor cu România din Elveția și comunitatea din Caransebeș, ani în care gugulanii au primit ajutoare, sfaturi și în care s-au concretizat proiecte în folosul elevilor, în special.
Astăzi, primarul Felix Borcean a înmânat distincții reprezentanților asociației în semn de prețuire pentru întreaga activitate depusă în folosul comunității de pe Timiș și Sebeș. Pentru că președintele Daniel Vuillemin nu a putut să ajungă din motive de sănătate, placheta a fost înmânată soției, membră în asociație.
Soții Vuillemin sunt cetățeni de onoare ai Caransebeșului, la fel și vicepreședintele asociației, Christoph Oetterli, prezent la acțiune, care a mulțumit pentru primirea călduroasă și a specificat că toate proiectele concretizate la Caransebeș nu ar fi avut un asemenea succes dacă nu ar fi existat în Caransebeș oameni cu suflet generos, care s-au implicat în aceste proiecte. Este vorba despre Monica Iacobescu, președinta Societății Femeilor Ortodoxe, care în fiecare an desfășoară, cu ajutorul partenerilor elvețieni, proiectul Masa pe Roți pentru elevii cu situație materială dificilă şi acordă sute de pachete celor nevoiași în preajma sărbătorilor de iarnă, cu ajutorul femeilor din asociația elvețiană.
„Sunt oameni implicați de la profesori la directori sau reprezentanți ai administrației publice locale care ne-au sprijinit în activitățile noastre, în cei 20 de ani, pentru care le mulțumesc. Noi monitorizăm anual ceea ce se întâmplă cu toată aparatura donată de noi, de la calculatoare la utilaje, și îmi doresc ca la un moment dat să nu mai fie nevoie de observare, pentru că vom ști că lucrurile intră în normal, la fel ca și în școlile noastre. Colaborăm cu Liceul Tehnologic Dacia și vrem să vedem cât mai multă ore de practică în școli, vrem să vedem o infrastructură mai bună și ne dorim ca și elevii din România să aibă parte de o pregătire profesională bună, pentru ca atunci când vor ieși de pe băncile școlii să aibă o meserie”, ne-a precizat Christoph Oetterli, vicepreședintele Asociației Viitor cu România din Elveția.
Primarul Felix Borcean a mulțumit oaspeților pentru perseverență, pentru încrederea acordată în cei 20 de ani și pentru că s-au atașat de Caransebeș.
Înainte ca partenerii elvețieni să fie primiți de edilul urbei, aceștia au participat la o acțiune menită să marcheze colaborarea de 20 de ani cu Liceul Tehnologic Dacia, directorul unității școlare oferindu-le în dar un calendar „Jubileu 1997 -2017”, în care se regăsesc momente speciale trăite în cadrul liceului odată cu implementarea proiectelor de modernizare a mai multor laboratoare și ateliere agricole de lemn și utilaje.
CITEŞTE ŞI: Gugulanii se formează profesional exact ca în Elveția și Germania!
Directorul liceului, Florin Bogdea, le-a mulțumit pentru întreaga activitate depusă și a declarat că și-ar dori pentru școala sa ca măcar o parte din ceea ce a observat în școlile elvețiene să poată fi aplicat, pentru că se bazează mult pe practică pentru a putea învăța o meserie la finalul studiilor.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157689390886296″]