Andrei Molnar, numit președinte interimar al UDMR Timiș

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Fostul subprefect Zoltan Marossy a fost schimbat din fruntea filialei UDMR Timiș, ca urmare a rezultatelor obținute la alegerile locale. 

Avocatul Molnar Andrei a fost candidatul UDMR pentru Camera Deputaților la scrutinul din 6 decembrie. În baza deciziei Consiliului Permanent al Uniunii, Molnar a fost numit președintele interimar UDMR Timiș. Mandatul noului președinte este pe o perioadă de 6 luni.

„Conform deciziei CPU, președintele interimar va organiza alegerile interne în filială, în termen de șase luni de la adoptarea deciziei.”, se arată într-un comunicat al filialei.

Potrivit sursei citate, la începutul anului viitor, filiala județeană va intra în reorganizare, proces ce se va finaliza cu alegerea noii conduceri a formațiunii politice din care vor face parte liderii comunității maghiare din județ. În vederea asigurării unei reprezentări cât mai largi a comunității maghiare în forurile de conducere ale UDMR, președintele interimar intenționează să organizeze mai multe dezbateri publice în rândul membrilor comunității.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/