Alin Nica anunță restructurări la CJT: „Vom putea funcționa liniștit cu cel puțin 10% mai puțini angajați decât în prezent”

Președintele CJ Timiș are în vedere restructurarea instituției pe care o conduce și spune că angajații care nu doresc să se implice în proiectele administrației județene „vor fi invitați să se bucure de efervescența muncii la privat”

Primii care intră în evaluarea șefului CJT sunt angajații consiliului care lucrează în Palatul Administrativ. Numărul total al posturilor din organigramă este 267. Ulterior va fi evaluat și personalul instituțiilor din subordinea CJT. Vorbim de peste două mii de angajați.

„Deja din evaluările preliminare care sunt încă în curs rezultă că vom putea funcționa liniștit cu cel puțin 10% mai puțini angajați decât în prezent. Profesioniștii vor rămâne, cei care nu doresc să se implice în  proiectele consiliului vor fi invitați să se bucure de efervescența muncii la privat pe piața timișeană sau nu numai. Sunt și oameni de care nu mai avem nevoie în anumite servicii care cred că sunt suprapopulate, dar acest procentaj de 10% nu înseamnă că cei care rămân vor rămâne pe exact aceleași poziții pe care sunt în momentul actual. Vom face și o reorganizare a aparatului administrativ, astfel încât acolo unde avem surplusuri și pe care le putem folosi în alte părți din consiliul județean să folosim acea forță de muncă în alte domenii unde suntem deficitari.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În noiembrie, Alin Nica declara că acelor oameni din CJT care sunt fără obiectul muncii le va da o nouă șansă, folosindu-i la scrierea și implementarea proiectelor europene.

CJT are în subordine nouă instituții de cultură și servicii publice. Este vorba despre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Prestări Servicii, Direcția de Evidență a Persoanelor, Biblioteca Județeană Timiș, Centrul de Cultură și Artă, Muzeul Național al Banatului, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănățean și Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/