ALERTĂ. Toate instituțiile publice din Caraș-Severin, chemate de urgență la Prefectură! „Suntem într-o situație critică!”

Județul Caraș-Severin a rămas printre cele patru din țară în care nu s-a vorbit până acum nici măcar de suspiciunea de pestă porcină. Boala a ajuns însă la granițele sale, un focar de pestă fiind confirmat ieri în județul Timiș. Așa se face că la Prefectura din Caraș-Severin s-a organizat astăzi de urgență o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor, la care au fost chemați reprezentați ai tuturor instituțiilor publice.

În județul Caraș-Severin s-a dat alarma, după ce în Timiș și Arad au apărut primele suspiciuni privind apariția pestei porcine, fapt confirmat ieri în urma analizelor de laborator. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a cerut Prefecturii organizarea unei ședințe de urgență a Centrului Local de Combatere a Bolilor, la care să fie chemați toți primarii din județ, dar și reprezentanții tuturor instituțiilor publice pentru a se lua toate măsurile de prevenire.

Totul ar fi pornit de la un „samsar de purcei”, după cum îl numește directorul DSVSA, Nicolae Crista, pe timișeanul din Giroc care ar fi cumpărat porci din județul Arad, pe care i-a vândut apoi în comuna Belinț. „Aradul a vândut la Giroc, în Timiș, s-a distribuit prin Timiș și, între timp, i-au murit aproximativ 25 de purcei și i-a dus înapoi la Arad, în ideea să vadă că sunt morți și să-și recupereze suma de bani”. Din nefericire, „afacerea” s-a încheiat cât se poate de prost, cadavrele ajungând la o groapă de gunoi din județul Arad. Timișeanul ar fi declarat că a vândut circa 30 de porci și în Băile Herculane, fapt neconfirmat până acum în urma cercetărilor derulate de angajații DSVSA Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI: Pesta porcină, confirmată în județele Timiș și Arad! Măsuri severe de carantină!

„Suntem într-o situație critică și dacă nu suntem atenți, putem să ajungem într-o problemă deosebit de gravă. Trebuie să luăm toate măsurile ca să evităm un dezastru. Nu vrem să ajungem în situația să ridicăm animalele de la oameni ca să le omorâm. De asta trebuie să facem tot ce putem atât dumneavoastră, cât și instituțiile statului să prevenim treaba aceasta. Vă rog frumos, domnilor primari! Gândiți-vă că situația e critică și dacă apare focar, știți ce înseamnă? În localitățile dumneavoastră se va rade tot!”, a atras atenția prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu.

S-a cerut sprijinul Poliției, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră și Inspectoratului pentru Situații de Urgență în vederea depistării oricărui transport de animale. Sunt vizate în special intrările din județul Timiș în Caraș-Severin, mai exact drumurile Lugoj – Caransebeș, Măureni – Reșița, Lugoj – Soceni, Moravița – Grădinari. De asemenea, oricine poate apela numărul de urgență 112 sau poate contacta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, respectiv primăria în cazul în care observă un transport de animale pentru a se lua măsurile necesare cât mai eficient cu putință.

În plus, mai spune Nicolae Crista, „cetățenii trebuie să înțeleagă: ne ajută foarte mult dacă ne spun că i-a murit un purcel sau un porc. Dacă nu ne spune nimeni nimic, noi nu avem de unde să știm ce se întâmplă la fiecare cetățean în curte”. Dacă un cetățean evită să anunțe autoritățile că i-a murit un animal, se va trece la uciderea porcilor în masă, intervenția făcându-se în forță cu instituțiile statului, abilitate în acest sens: Poliție și Jandarmerie. De specificat faptul că orice porc crotaliat, care moare în România din cauza pestei porcine, nu reprezintă o pagubă, întrucât proprietarul va fi despăgubit financiar cu sume cuprinse între 9 și 12 lei/kg, dă asigurări directorul DSVSA.

Sfatul principal dat de directorul Crista cărășenilor este să nu cumpere porci proveniți din alte zone, care nu sunt crotaliați și care nu au un certificat veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar, fără formular de mișcare și fără avizul interjudețean al DSVSA. „Cine vede pe cineva că vinde purcei din altă zonă, mai ales, zonele afectat, cu focare declarate, să anunțe, fiindcă ne nenorocim județul și implicit țara”.

La nivelul țării, la ora actuală sunt 21 de județe afectate de pesta porcină, asta după ce ieri s-au confirmat cazurile din Timiș și Arad. În prezent, doar 4 județe din România au scăpat chiar și de suspiciunea de pestă porcină: Gorj, Mehedinți, Hunedoara și Caraș-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157689220267613″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/