Aihan Omer bagă în şedinţă conducerea clubului!

Rezultatele mai puţin fericite obţinute de echipa de handbal a judeţului sunt percepute ca un semnal de alarmă de toată lumea, numai că soluţiile întârzie să apară.

HC Caraş-Severin a pornit la drum în acest sezon cu un lot mult mai slab din punct de vedere valoric decât în anii precedenţi, dar şi foarte subţire din punct de vedere numeric. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, au apărut accidentările a trei jucători de bază: Rohozneanu, Petrea şi Cuciula. Pe lista indisponibililor se afla deja Pârvan, jucător care a suferit o intervenţie chirurgicală şi care va absenta mai multă vreme. În aceste condiţii, echipa pregătită de Aihan Omer a adunat foarte puţine puncte în Liga Naţională şi are toate şansele să intre în play out, pentru rămânerea pe prima scenă handbalistică a ţării.

Antrenorul care a adus Reşiţei cele mai mari satisfacţii se vede pus acum într-o situaţie foarte grea, din care nu e deloc uşor de ieşit, deoarece totul depinde de bugetul clubului, buget care acum e asigurat doar de Consiliul Judeţean. Omer intenţionează să discute aceste aspecte cu şefii clubului. ,,Din păcate, nu am reușit să ne întâlnim încă. Am încercat să convoc o discuție cu conducerea clubului, nu am reușit. Sper ca după ce ne întoarcem din Rusia să vorbim, să punem totul pe hârtie, să găsim soluții pentru a remedia puțin situația, pentru că este una delicată. Noi suntem optimiști și sperăm să fie bine. Nici conducerea clubului nu putea lua o decizie înainte de rectificarea de buget a Consiliului Judeţean. Sperăm și suntem optimiști că o să fie bine”, a declarat Aihan Omer.

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    La Volgograd Dorinel Gurbina l-a invatat pe Nelu Stan cum se trage la poarta ca din tun!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/