Adrian Torma, cu ocazia reluării alegerilor la Moldova Nouă: „Am votat pentru ceva nou, pentru acel ceva pe care nu l-am mai avut”

untitled design set 970x90 px

Cu puțin timp după ora 16.00, fostul primar al orașului de la Dunăre, Adrian Torma, s-a prezentat la secția de votare nr.130 din Moldova Veche pentru a-și exprima opțiunea în contextul reluării alegerilor pentru funcția de edil, bătălie disputată între liberalul Ion Chisăliță și Eugen Băleanu, candidatul Partidului Verde.

Eliminat printr-o soluție a Înaltei Curți de Casație și Justiție din competiția pentru un nou mandat la șefia Primăriei Moldova Nouă, iată ce a declarat omul care a condus destinele locuitorilor orașului aparținător Clisurii Dunării în perioada 2016-2020 la ieșirea din secția de votare:

„Astăzi am votat din conștiința de cetățean responsabil pentru că așa am fost educat de părinți. Avem acest drept de a ne alege liderii, deși, uneori, se întâmplă ca ceea ce aleg cetățenii să nu fie validat. Mi-am exprimat acest drept cu speranța că orașul Moldova Nouă, deși a avut o opțiune în data de 27 septembrie, va alege primarul care va dori binele comunității”.

Cu o participare la urne de peste 30%, fostul șef al administrației publice locale din Moldova Nouă a ținut să le transmită și locuitorilor urbei un mesaj, în special după ce a observat că UAT-ul pe care l-a condus mai bine de patru ani a ajuns să fie vizitat, „într-o zi posomorâtă de ianuarie”, de persoane care până acum nu și-au arătat vreun interes major pentru zonă:

„Prezența la urne până în acest moment, din nefericire, este mică. Venind de la Semenic, vă mărturisesc că nu am văzut așa circulație dinspre și înspre Moldova Nouă. Până și vapoarele s-au oprit în loc. De sus, de la Pojejena, se vedeau vapoarele oprite, semn că ceva se întâmplă la Moldova Nouă. După desantul din ultima săptămână, cu tot felul de lideri politici care își aduc aminte de comunitate doar în momentele când au loc alegeri și, surprinzător, i-am mai văzut fotografiindu-se cu proiecte finalizate de mine, cred că oamenii sunt scârbiți și sătui de o asemenea abordare, dar eu îi îndemn pe toți să iasă la vot, așa cum am spus și cu ocazia alegerilor din 27 septembrie, și de fiecare dată când am avut posibilitatea să organizăm alegeri. Îi îndemn să aleagă cu inima, să aleagă înțelept, să aleagă ceva care nu este împins de un sistem care nu funcționează. Îmi cer iertare eu colegilor noștri români care se află în instituțiile de pază și protecție, colegi care astăzi au fost detașați la Moldova Nouă într-un număr extrem de mare, deși sunt convins că la rândul lor ar fi gândit că actualul guvern putea să folosească acești bani pentru a mări pensiile, salariile, pentru a îmbunătăți lucrurile pe segmentul educației, nicidecum pentru a păzi un oraș în care nu s-a întâmplat niciodată o ilegalitate. M-am bucurat să-i văd și pe foștii mei colegi liberali care nu au mai venit în Moldova Nouă și acum, deodată, sunt prezenți aici într-o zi posomorâtă de ianuarie, nu într-o zi cu soare, în așa fel încât să se poată bucura de frumusețile naturii. E clar că sistemul învârte roata foarte bine la Moldova Nouă, dar eu sper ca cetățenii orașului, cei care nu și-au făcut flotant de o zi sau două, să iasă la vot și să aleagă așa cum îi îndeamnă conștiința, să facă așa cum am făcut și eu la rându-mi: să aleagă ceva nou, ceva ce nu au mai avut, ceva care nu au mai pierdut și care, în acest moment, are o oportunitate să ne demonstreze dacă participarea în bătăliile electorale va fi și de bun augur pentru comunitate”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/