Poarta judeţului Caraş-Severin către Serbia a fost redeschisă săptămâna aceasta, aflăm de la Silviu Hurduzeu şi Adrian Torma, preşedintele Consiliului Judeţean şi, respectiv, primarul oraşului Moldova Nouă.
„Din dorința de a dezvolta turismul în județul Caraș-Severin, care merită din plin o promovare pe măsură, în această săptămână am avut o întâlnire cu primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, dar și cu primarul și viceprimarul localității Veliko Gradiste din Serbia. Pentru dezvoltarea zonei, printr-un proiect transfrontalier, Consiliul Județean a achiziționat catamaranul Baziaș 1, care efectuează curse pe Dunăre, în viitorul apropiat fiind programate și deplasări spre Veliko Gradiste. Primii pași au fost deja făcuți, această întâlnire fiind un bun prilej de aliniere a ideilor de proiecte avute în vedere de administrațiile publice locale, de pe o parte și de alta a fluviului“, ne informează Silviu Hurduzeu.
Deoarece din postarea făcută pe contul său de facebook de către preşedintele Consiliului Judeţean se înţelege doar că „primii paşi făcuţi“ au constat în „alinierea ideilor“, a trebuit să căutăm detalii în altă parte. Şi le-am găsit pe contul de FB al primarului de Moldova Nouă, Adrian Torma. De unde aflăm că primii paşi ai lui Hurduzeu au fost făcuţi… cu vaporaşul.
„Am avut deosebita onoare ca împreună cu Președintele Consiliului Județean Caraş-Severin, domnul Silviu Hurduzeu, să redeschidem poarta către Serbia, prin trecerea frontierei cu vaporașul Baziaş 1 între Moldova Nouă şi Veliko Gradiste. Împreună cu delegațiile din cele două instituții pe care le reprezentăm, am avut o întâlnire foarte plăcută şi constructivă cu domnul Primar al oraşului Veliko Gradiste, Dragan Milic. Am discutat temele de actualitate legate de refacerea legăturii navale între orașele noastre, despre finalizarea cu documente, conform legislației, a legăturii noastre de peste 40 de ani, să reînnoim relațiile cultural-sportive şi apropierea mediului de afaceri din cele două orașe“, a explicat Adrian Torma.
Edilul-şef spune, de asemenea, că a constatat despre sârbi „ceea ce multi știm deja, că, deși nu au avantajul de a fi membri UE, ei sunt cu mult mai dezvoltați decât noi în foarte multe domenii (turism, infrastructură rutieră, școlară sau sportivă)“.
Finalul mesajului public al primarului liberal Adrian Torma este dedicat exclusiv social-democratului Silviu Hurduzeu. „Mulțumesc Președintelui Silviu Hurduzeu pentru atenția acordată zonei noastre, sprijinului acordat prin susținerea proiectelor propuse de Moldova Nouă şi, de ce să nu spun deschis, faptului că a spart una din barierele spațiului politic românesc în care se ţine cont doar de apartenenţa politică. În același timp, am primit asigurări de la Presedintele Silviu Hurduzeu că infrastructura rutieră din zona noastră este în atenția dumnealui şi ca dorește un întreg județ dezvoltat strategic si echilibrat. Sunt obiective care sunt mai presus decât pasiunile politice!“, a precizat primarul Adrian Torma.