Adrian Dumbravă, cel care a venit cu un proiect de construire a unui spital nou în Caransebeș, în plenul Consiliului Local, în urmă cu 3 ani, la solicitarea lui Felix Borcean, este de astăzi managerul Spitalului Caransebeș.
Primarul Municipiului Caransebeș a găsit soluția pentru conducerea Spitalului Municipal de Urgență. După ce s-a vehiculat numele lui Adrian Cican, infirmat chiar de acesta la deschiderea ambulatoriului integrat din spital, Felix Borcean l-a propus pe Adrian Dumbravă, un om al acestor locuri, dar care a plecat să facă performanță în țară în urmă cu trei decenii.
De numele lui se leagă construirea spitalului din Mioveni de la zero, un proiect pe care l-a propus și consilierilor locali în 2018, când edilul urbei a declarat în repetate rânduri că mai bine faci un spital nou decât să-l tot cârpești pe cel actual. Menționăm că Adrian Dumbravă a fost managerul de proiect al Spitalului Mioveni, singurul spital de stat ridicat de la zero în România de la Revoluție încoace.
Cum spitalul nou a rămas la faza de idee, edilul municipiului îi dă girul lui Adrian Dumbravă să-l pună pe picioare pe cel actual, ceea ce înseamnă cel mai probabil reducerea datoriilor de peste 12 milioane de lei, funcționarea ambulatoriului integrat și poate cel mai important în aceste momente – gestionarea crizei Covid-19.
„Voi conduce spitalul din Caransebeș de astăzi, 15 aprilie. A venit vremea să ajut, cu tot ce am învățat și cu experiența de-o viață în domeniul infrastructurii medicale, comunitatea din rândurile căreia m-am ridicat. E o provocare pentru mine și sper să ajut cât pot de mult”, a spus Adrian Dumbravă.