Administrația Nica, acuzată de PSD că pregătește un tun imobiliar

viitoarea parcare supraterana de la Timisoara

Un nou scandal la CJ Timiș. De această dată, aleșii se contrează pe tema parcării supraetajate pe care administrația județeană vrea să o amenajeze în zona zero a Timișoarei. 

Aleșii au avut pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi un proiect de hotărâre care viza concesionarea lucrărilor de construcție a parcării etajate de la fostul Comisariat Zonal, la doi pași de Piața Victoriei din Timișoara.

Primii care au transmis că se opun au fost consilierii județeni PSD acuzând Executivul PNL că pregătește „un adevărat tun pentru patrimoniul și bugetul CJT, instituție tratată ca o adevărată moșie proprie de către vremelnicii ei șefi.”

„Terenul, aflat în proprietatea Consiliului Județean, se află în zona 0 a Timișoarei și are o suprafață de 5.000 de metri pătrați. Ei bine, pe această suprafață și cu investiția potențialului investitor, CJT ar urma să încaseze o redevență de 6% pe an, din proiecția financiară rezultând o sumă de aproximativ 500.000 de lei pe an, ceea ce, în opinia noastră este extrem de puțin. Și, la fel de important, în proiect de vorbește de o concesionare pe o perioadă de 49 de ani. Consilierii județeni ai PSD se vor opune adoptării unei astfel de hotărâri considerând că bugetul instituției este văduvit de sume importante de bani, iar graba cu care se desfășoară lucrurile ridică mari semne de întrebare legate de bunele intenții ale președintelui Alin Nica.”, au spus consilierii județeni PSD.

Proiectul nu a mai ajuns însă la dezbatere, fiind retras chiar de liberali de pe ordinea de zi.

„Consilierii județeni ai Partidului Social Democrat aruncă noroi asupra unuia dintre cele mai importante proiecte pentru timișoreni doar ca să facă o declarație politică. (…) Consilierilor județeni PSD le recomand să facă politică curată, în interesul cetățenilor, fără isterii și minciuni sfruntate.” a spus Alexandru Proteasa, vicepreședinte CJT.

Nica respinge acuzațiile cu privire la potențialul tun imobiliar.

„Cred că sunteți conștienți că parcarea, terenul și clădirea rămân în patrimoniul public al județului Timiș și nu este vorba despre niciun tun imobiliar. Știu că e o declarație politică și respect acest drept al dumneavoastră de a vă exprima, dar în același timp vreau să amintesc faptul că actuala administrație a făcut un efort de a întregi acea suprafață, nu de a da un tun imobiliar.”, a spus Alin Nica în fața aleșilor.

CITEȘTE ȘI: Pași mici pentru realizarea primei parcări publice supraetajate din Timișoara. Cine o va construi?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/