ADI-urile şi formula de administrare a bacului – teme stringente pentru UAT-urile din Clisura Dunării în 2020

Odată cu inaugurarea proiectului istoric în Caraș-Severin, punctul vamal de trecere a frontierei cu Serbia, comunitățile de pe malul românesc al Dunării sunt gata să pună umărul pentru promovarea frumuseților turistice din zonă, sumele repartizate de la bugetul central urmând să joace un rol definitoriu în acest sens.

Primul pas spre punerea în valoare a tot ceea ce natura a oferit zonei Clisurii Dunării se referă la continuarea ADI-urilor pe turism, întrucât niciuna dintre administrațiile publice locale nu poate reuși o dezvoltare pe acest segment de una singură. Acesta este și motivul pentru care primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, se va așeza la masa negocierilor cu primarii comunelor din proximitatea urbei pe care o conduce, asta pentru a stabili clar care este direcția de urmat atât pentru prosperitatea economică, cât și pentru cea turistică.

Ținând cont de faptul că Primăria Moldova Nouă va avea mai multe acțiuni în cadrul SC Eoliana Caraș SRL, societatea comercială care operează bacul între localitățile Moldova Nouă și Golubac, Consiliul Județean Caraș-Severin fiind de acord să rămână cu mai puține acțiuni pentru ca acest proiect să devină unul cât mai prosper și de lungă durată, am vrut să aflăm de la edilul-șef dacă în cadrul formulei de administrare a bacului pe Dunăre se vor regăsi și comunitățile din Clisura Dunării, așa cum propunea primarul Berzascăi încă din luna noiembrie a anului trecut.

În acest sens, Adrian Torma nu exclude o asociere cu toate UAT-urile din zonă, doar că totul depinde de sumele pe care le vor primi comunitățile de la bugetul central pentru anul în curs: „Vom discuta despre acțiunile SC Eoliana Caraș SRL, dar fiecare dintre noi așteptăm să vedem pe ce buget ne bazăm anul acesta, astfel încât asumarea noastră în acțiuni, care se transpune în bani, să fie o chestiune realistică și sustenabilă din punct de vedere al bugetelor locale. Probabil că până la finalul lunii ianuarie va apărea o nouă modificare de structură a acționariatului în care cei care au capacitatea financiară să susțină, să şi facă acest lucru.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, primarul orașului Moldova Nouă.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/