ABSURD. Tribunalul Caraș-Severin îi repune pe funcție pe primarii penali!

În zona justiției cărășene se petrec lucruri cel puțin absurde! Asta, în contextul în care s-au judecat cauze, în ciuda faptului că în atenția Înaltei Curți de Casație și Justiție a existat o solicitare de clarificare a unor aspecte de drept privindu-i pe primarii condamnați cu suspendare.

Așa cum Express de Banat a relatat în articolul „Primarii penali își pierd mandatele pe capete. Înalta Curte a decis asta, după o sesizare care a plecat din Caraș-Severin!”, în urma unei sesizări pornite de la însuși Tribunalul Caraș-Severin, Înaltei Curți de Casație și Justiție i s-a cerut să lămurească anumite aspecte penale și să se pronunțe asupra primarilor și a aleșilor locali care au primit o condamnare cu suspendare din partea instanței. Asta, întrucât deciziile luate până acum de instanță sunt diferite, chiar dacă este vorba despre același județ. Prin urmare, unii primari și-au pierdut mandatul, alții nu.

În ciuda faptului că membrii Completului de Dezlegare au luat în analiză subiectul și urmau să se pronunțe în acest caz, la Reșița, la același Tribunal care a făcut sesizarea de clarificare, s-au dat sentințe în cazuri similare. Asta, deși legea dictează suspendarea tuturor cauzelor până la pronunțarea instanței superioare.

Prin urmare, în timp ce judecătorii Înaltei Curți analizau legalitatea și apreciau că este firesc ca toți aleșii condamnați să își piardă calitatea pe care au dobândit-o prin alegeri, la Tribunalul Caraș-Severin, primarul comunei Fîrliug, Ioan Borduz, a fost repus pe funcție. Asta, în contextul în care dosarul său a fost înregistrat la Tribunalul Caraș-Severin pe data de 6 mai 2015, iar sentința de repunere a sa pe funcție a fost dată pe data de 29 mai 2015, adică la doar câteva săptămâni de la înregistrare.

„Întotdeauna mi-am îndeplinit cu onoare activitatea pentru care alegătorii au decis să fiu în fruntea comunității din comuna Fîrliug. Nu m-am gândit nicio clipă la faptul că gesturi bune făcute pentru locuitorii și pentru comuna și satul în care m-am născut mă vor aduce într-o situație de acest gen. Îi asigur în continuare pe cetățenii din Fîrliug de întreaga mea preocupare pentru bunul mers al comunei”, declara pentru Reper 24 Ioan Borduz, pe data de 29 mai 2015, după aflarea deciziei Tribunalului Caraș-Severin.

Comments

  1. andy says:

    Pe cand o vizita a DNA la acest penal tribunal?

  2. dani says:

    Altii stau si asteapta cu lunile sa-i judece, in cazul de fata se poate si inca repede. Vor plati si astia, ca Bucurestiul nu se lasa.Nu exista nimeni mai presus de lege.

  3. zz top says:

    Daaaaa,la Bucuresti toti sunt”cinstiti”ca lacrima……ce sa spun….. Hotia cea mare de la Bucuresti incepe dlor. postaci,doar ca acolo se fura cu milioanele de euro,nu cu maruntis…cum este pe la noi in Caras.

  4. sabo loredana says:

    Eu il voi cita doar pe Silvio Berlusconi”Pentru prieteni legea se interpreteaza,pentru dusmani se aplica”….sper ca nu a fost asa!….purtatorul de cuvant al tribunalului trebuie sa ne explice!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/