ABSURD. Mediul de afaceri, ruinat de o decizie a Consiliului Local. Impozit surpriză din 2016!

Nepăsarea consilierilor municipali, care de cele mai multe ori ridică mâna fără să aibă habar de ceea ce au votat, au adus Reșița într-o situație unică în țară. Din 2016, atât firmele, cât și cetățenii vor plăti un impozit mai mare decât bucureștenii.

Impozitul vizat de această dată este cel care trebuie plătit pentru clădirile nerezidențiale. Asta, pentru că, începând din 2016, persoanele fizice și juridice vor scote bani din buzunare pentru imobilele pe care le dețin în plus față de apartamente și case, aplicând cota decisă de fiecare consiliu local în parte prin valoarea stabilită printr-o evaluare.

Dacă în București aceasta este de 0,2 procente, la Reșița este de 1 la sută pentru persoanele fizice și de 1,3 procente pentru persoanele juridice. Nu pare mult la prima vedere, însă reșițenii care dețin astfel de proprietăți trebuie să știe că au de parcurs un drum destul de lung ca să plătească sume mai mici și să nu își dea toate veniturile în bugetul Reșiței. Concret, toate imobilele trebuie să suporte o evaluare în prealabil, pentru că, în caz contrar, se ajunge la sume fabuloase de bani.

„În cazul în care nu se recurge la evaluare, se plătește doi la sută din valoarea calculată prin reglementările Codului fiscal, care este mult mai mare. O astfel de evaluare costă între 300 și 500 lei, în funcție de clădire și se face o dată la cinci ani pentru persoanele fizice și la trei ani pentru cele juridice”, a declarant Grațian Dobre, evaluator autorizat, pentru www.expressdebanat.ro.

Spre exemplu, pentru un spațiu comercial de 100 mp. deținut în Reșița de o persoană fizică, se plătea în trecut un impozit de 224 lei/an. Din 2016, dacă se recurge la evaluare, costă cca 1.638 de lei, iar fără evaluare ar plăti cca. 4.800 lei. Suma este deja extrem de mare, municipiul fiind în top la acest capitol, oamenii plătind chiar mai mult decât în București.

În cazul unei persoane juridice, valoarea impozitului este și mai mare! Astfel, datorită faptului că valoarea de impozitare nu ține cont de mediul economic specific fiecărei localități, putem spune că, la Reșița, un contribuabil persoană fizică va plăti, pentru un spațiu nerezidențial identic, un impozit mai mare decât în București și Timișoara și egal cu unul amplasat în Cluj, iar un contribuabil persoană juridică va plăti un impozit mai mare decât în toate cele trei localități”, a concluzionat Grațian Dobre.

Vezi AICI Efectele impozitului pe clădiri nerezidențiale în Reșița! 

Prin clădiri nerezidențiale se înțelege: spații comerciale, hale industriale, spații de birouri, spații de depozitare. Într-un cuvânt, toate construcțiile care pot avea o destinație economică. Impozitul se aplică chiar și în cazul în care imobilul nu este folosit.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/