5.000 de kilometri cu cadavrul soției în maşină, pentru 25 de ani de puşcărie!

Ion Şoma, caransebeşeanul care şi-a lovit mortal soţia la domiciulul lor din Portugalia şi a transportat cadavrul în ţară, fentând vigilenţa vameşilor şi poliţiştilor de frontieră de la graniţa cu Ungaria, îşi pune speranţele în anchetatorii portughezi pentru a scăpa cu o pedeapsă cât mai mică.

Aflat în arest preventiv, bărbatul care a şocat prin grozăvia de care a fost în stare riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor. Codul penal pedepseşte omorul cu până la 20 de ani de temniţă, însă faptul că victima este membru al familiei îi atrage o majorare cu o pătrime din maxim, astfel că, în final, ar putea executa 25 de ani de închisoare. Ion Şoma susţine însă că anchetatorii români sunt pe o pistă falsă.

Avocatul său, Cosmin Bolosin, a explicat pentru expressdebanat.ro motivele care ar putea conduce instanţele de judecată către aplicarea unei pedepse mult mai blânde. ,,În opinia mea trebuie discutate două aspecte esenţiale. În primul rând, dacă în momentul săvârşirii infracţiunii, clientul meu a avut discernământ. Totodată, trebuie făcută o adresă către IML pentru a ne răspunde referitor la modul în care ar fi fost săvârşit omorul. E important acest aspect pentru a putea discuta corect încadrarea juridică a faptei. În opinia mea, putem vorbi de lovituri cauzatoare de moarte, cu o încadrare mult mai uşoară decât cea pentru omor. Trebuie avută în vedere o expertiză criminalistică.  Doar aşa se poate constata ce lovituri au dus la decesul persoanei vătămate”, a afirmat avocatul Bolosin.

CITEŞTE ŞI: ȘOCANT: Și-a omorât soția și a adus-o într-o pătură din Portugalia! Vrea să participe la înmormântare!

gif card de energie dacus 1000x100

Filmul incredibil al crimei din Portugalia. Mărturii uluitoare ale criminalului!

Concluzii importante se aşteaptă şi din Portugalia, de la organele de cercetare penală deplasate la faţa locului. „Lovitura nu a avut aşa mare intensitate. Trebuie să se constate în ce context a fost lovită victima şi aşteptăm cu mult interes procesul-verbal făcut la locul faptei pe care îl vor trimite anchetatorii din Portugalia. Am discutat cu clientul meu, el spune că a fost un omor prin imprudenţă, că nu a avut niciodată intenţia de a suprima viaţa victimei. După ce a lovit-o cu cuţitul, victima a ieşit afară să ia aer, apoi a revenit în casă şi a găsit-o abia a doua zi, decedată”, a mai spus apărătorul lui Ion Şoma.

Inculpatul recunoaşte că a lovit-o cu cuţitul pe cea care i-a fost soţie, însă nu e de acord cu interpretarea pe care procurorul a dat-o întâmplărilor nefericire din domiciliul lor din Portugalia. „El regretă fapta comisă şi a adus-o în ţară pentru a fi înmormântată creştineşte, nu a încercat să ascundă cadavrul. Chiar dacă el recunoşte fapta, nu trebuie să fie de acord cu încadrarea dată faptei”, a explicat avocatul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/