Consilierii județeni au adoptat o hotărâre de repartizare a 2,6 milioane de lei către cultele religioase, în acest an. Banii provin din bugetul local al județului Timiș.
Banii sunt repartizați în funcție de numărul de enoriași pentru fiecare unitate centrală de cult, transmis de Institutul Național de Statistică.
Astfel, cea mai mare sumă merge spre cultul ortodox român – 1.950.000 lei. Cultul romano-catolic beneficiază de un sprijin de 170.000 de lei, iar cel penticostal – de 155.000 de lei. Urmează cultul baptist (135.000 lei), cel reformat (45.000 lei), ortodox sârb (40.000 lei), greco-catolic (40.000 lei), adventist (25.000 lei), evanghelic și ortodox ucrainean – câte 20.000 lei.
Sumele pot fi folosite pentru construire ori reparații necesare lăcașelor de cult, pentru lucrări de pictură, conservare și întreținerea bunurilor de patrimoniu care aparțin cultelor religioase. Sprijinul poate fi direcționat și către amenajarea sau reparația clădirilor care au ca destinație așezăminte de asistență socială și medicală ale unităților de cult, pentru lucrări la sediile administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, fie ale sediilor unităților de învățământ teologic.
Banii sunt alocați în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 82/2001, care stabilește forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România.