Polițiștii au protestat, luni, la Timișoara. Angajații de le IPJ Timiș, Frontieră și Penitenciar au manifestat împotriva ordonanței „trenuleț”. Protestul a avut loc în fața...
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au stabilit pentru marți, 11 februarie, ora 10, plenul reunit în care se va dezbate suspendarea președintelui...
Zăpadă, vreme bună și o săptămână de vacanță. Copiii din Caraș-Severin sunt așteptați pe pârtiile de la Văliug, Gărâna, Semenic și Muntele Mic. Zic unii:...
Liberalii nu își dau acceptul pentru încheierea unui acord între Primăria Timișoara și BERD, pentru accesarea unui credit de 30 de milioane de euro. Liderul...
ISU „Semenic” atrage atenția că, aproape zilnic, pompierii sunt solicitați să intervină pentru stingerea incendiilor de vegetație. De la începutul acestui an și până în...
Un bărbat din Timiș a fost reținut după ce a fost oprit la un control de rutină. Era la volan fără permis, avea numere false...
Senatorul USR de Timiș Sorin Șipoș este între parlamentarii Uniunii care au semnat cererea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Documentul a fost depus miercuri...
Ambulatoriul de Pediatrie Bega din Timișoara intră în reabilitare. Spitalul Județean Timișora a lansat licitația pentru modernizare, ce pornește de la 3 milioane de lei....
Pe Muntele Mic sunt pârtii închise în plin sezon! Pentru ultima dată, de la anul va fi zăpadă artificială din belșug! Investitorii de pe Muntele...
Transport Urban Reșița anunță modificări în privința circulației autobuzelor pe raza municipiului. Acestea intră în vigoare de astăzi, 10 februarie. Reprezentanții societății TUR se adaptează...
Parlamentarul AUR de Caraș-Severin susține producătorii români și încurajează cumpărăturile de la afacerile locale! „Susțin micile afaceri românești! Mă alătur protestului împotriva hipermarketurilor, dar vă...
Două eleve din Lugoj și alte două din Timișoara se numără printre câștigătorii concursului „Banda ASAP”, un proiect național de benzi desenate pe tema reciclării....
O plimbare în centrul Timișoarei s-a terminat cu o sperietură zdravănă pentru un tată și copilul său. Un individ i-a amenințat că îi taie dacă...
Asociația OncoHelp din Timișoara are de-acum un dispozitiv modern pentru îndepărtarea polipilor din colon, formațiuni care pot duce la apariția cancerului colorectal. Procedura este gratuită...
10 universități din țară vor primi finanțare în cadrul apelului „Program național de leadership și management educațional” destinat formării directorilor, profesorilor din comisii și consilii, dar...
Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale nu va fi susținută de social-democrații cărășeni, în ciuda faptului că fostul premier e un apropiat al filialei...
Primele 15 persoane străine au început, săptămâna trecută, atelierele de învățare a limbii române alături de voluntari din Timișoara. Direcția de Asistență Socială a Primăriei...
Primarul Ioan Popa estimează că lucrările la grădinița de sub pasajul Nera ar putea fi gata în vară. Grădinița PP „Palatul Fermecat” din zona Universalul...
Primarul Lugojului recunoaște că proiectul noului spital are o finanțare record, dar situația actuală este una delicată. Calin Dobra, primarul municipiului Lugoj, a vorbit despre...
Din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș e extirpat tot ce e vechi și degradat, se aplică „tratamente” de înfrumusețare și se aduce aparatură medicală de...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în Oțelu Roșu-10.01.2025 – avarie hidrant – str.Pescarilor, str. Digului și str. Bistrei -interval orar 10:00-15:00 În vederea remedierii unei avarii apărute...
ANUNŢ OPRIRE APĂ în ORAVIȚA-10.02.2025 –avarie conductă principală – str. Zona Gării (zona de blocuri)- interval orar 11:00-14:00 În vederea remedierii unei avarii apărute la...
Vă facem cunoscut programul zilei de 10.02.2025, unde se vor executa reparații și lucrări de întreținere (formații de lucru și străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE...
Antrenorul și nutriționistul Cezar Pomuț ne recomandă să facem 10.000 de pași zilnic pentru a ne păstra sănătatea fizică și mentală într-o formă optimă. Beneficiile...
În această primăvară, la Reșița se poartă rock și clasic. Pregătiți-vă, pentru că vă așteaptă ceva excepțional! Toți pasionații de muzică clasică și rock sunt...
Sediul administrativ al Primăriei Oravița, monument istoric, va fi renovat cu bani europeni. Se fac primii pași pentru demararea lucrării. Conducerea administrației orașului de pe...
De când România a intrat în Spațiul Schengen aerian, polițiștii de frontieră au făcut peste 1,4 milioane de verificări pe aeroporturi. La Timișoara, au prins...
Un tânăr de 23 de ani din Timiș i-a luat mașina unui bărbat de 33 de ani și apoi l-a accidentat mortal. Apoi, șoferul de...
În această seară toate privirile se vor îndrepta spre emisiunea X Factor pentru că pe scenă vor performa Cristi Iakab&The Road Band. „Nu știam că...
Primăria Armeniș pune la dispoziția constructorului 7,4 milioane de lei pentru modernizarea rețelei de apă în centru de comună și în satul aparținător, Feneș. Primarul...
În Timișoara se va construi un centru multifuncțional educațional pentru studenți. Se caută o firmă pentru proiectarea și execuția complexului „Student Connect”. Universitatea Științele Vieții...
Investiția care se ridică la 6,7 milioane de lei trebuie finalizată până la sfârșitul acestui an. Primarul comunei Doclin spune că doar lipsa finanțării ar...