Operații estetice în spitalul din Caransebeș! Singh scoate faianța din sălile de operații!

bhupinder singh spital caransebes

Din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș e extirpat tot ce e vechi și degradat, se aplică „tratamente” de înfrumusețare și se aduce aparatură medicală de ultimă generație!

Chirurgul plastician Bhupinder Singh încearcă să facă minuni nu doar în sala de operații, ci și în secțiile spitalului din Caransebeș care poate n-au fost modernizate niciodată. Revenit acum jumătate de an în funcția de manager al spitalului, indianul cu cetățenie română a radiografiat mai întâi fiecare secție, iar apoi a dispus să se radă tot ce e vechi și ce nu mai corespunde cu rigorile actuale din sistemul medical.

bhupinder singh

Neurologia și Cardiologia au fost primele secții în care s-a intervenit, ambele sunt deja funcționale și arată total diferit după „operațiile estetice” realizate în cele mai mici detalii. Astăzi se lucrează la Ginecologie și Psihiatrie Pediatrică, zona secției de Pediatrie rămasă nemodernizată. De asemenea, e finalizată Fizio-Kinetoterapia, unde mai e nevoie doar de instalat echipamentele medicale și mobilierul. Totul nou, după cum precizează managerul Singh.

borcean singh spital caransebes

Dar poate cel mai important este că spitalul din Caransebeș va avea în scurt timp cinci săli de operații complet noi, reabilitate de la zero și dotate corespunzător. „Gândiți-vă că încă mai era faianță în sălile de operații, veche de zeci de ani. Nu mai există niciunde în lume faianță în sălile de operații. Am dat tot jos. Renovăm toate saloanele la Ginecologie, am schimbat uși, geamuri, paturi și restul mobilierului. Lucrăm la Pediatrie, modernizăm întreaga secție. Am avut doar 2 milioane de lei la dispoziție, nu acoperă toate lucrările, dar am găsit înțelegere, plătim eșalonat și facem tot spitalul. Am adus și aparatură nouă pentru blocul operator și pentru secțiile importante ale spitalului. E gata și noul Compartiment de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie, pe care l-am și aprobat la Ministerul Sănătății. Punem lifturi noi, dar modernizăm și scările de acces, trebuie să avem la Caransebeș un spital modern. Vreau să facem tot spitalul și apoi să ne apucăm de Spitalul Bora. Se poate! Le mulțumesc tuturor colegilor din spital pentru implicare, le mulțumesc domnilor Felix Borcean și Silviu Hurduzeu pentru sprijinul pe care ni-l acordă de fiecare dată.”, a spus Bhupinder Singh pentru Express de Banat.

borcean singh nenedelcu

„Mă bucură fiecare centimetru pătrat care se renovează în spitalul din Caransebeș, am văzut cele două săli din blocul operator, cu tot cu aparatura nouă aferentă, care a venit printr-un proiect de vreo 4 milioane de lei de la Ministerul Sănătății. Am văzut și alte secții care primesc haine noi și vor arăta foarte bine. Nu pot decât să-l felicit pentru asta pe managerul Singh, pentru implicarea de care dă dovadă.”, a apreciat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/