Toți ochii pe X Factor și pe reșițenii noștri, Cristi Iakab&The Road Band

iakab 7

În această seară toate privirile se vor îndrepta spre emisiunea X Factor pentru că pe scenă vor performa Cristi Iakab&The Road Band.

„Nu știam că la Reșița s-au născut staruri rock”, afirmă, în promo, Marius Moga, unul dintre jurații emisiunii X Factor, atunci când face referire la prestația artiștilor din Reșița. Va fi spectacol, va fi muzică de mare clasă așa cum deja, de foarte mulți ani, ne-au obișnuit Cristi Iakab&The Road Band.

Activitatea trupei, înființată în 2000, în Banatul Montan, la Reșița, alături de Radu Hanes, Remus Ponoran, Nani Novak, a început prin diverse cluburi, abordând genuri blues, rock, jazz, pop, compoziții proprii cât și cover songs, iar povestea a continuat prin participarea trupei la diverse festivaluri, cât și la evenimente private sau colaborări cu alți artiști.

Cristi Iakab

Cristi Iakab

Cristi Iakab&The Road Band, emblema muzicală a Reșiței!

„Cu ani în urmă, am făcut și eu ca fiecare care vrea să aducă un ban acasă, în țară fiind destul de greu. Toți tinerii plecau pe afară, prin străinătate. Am avut și eu o tentativă din asta, am plecat în Germania, am lucrat, a fost foarte greu, pentru că până și nemții te mai păcălesc, iar corupți există și acolo. Mi-am dat seama că până la urmă trebuie să fac ce știu eu mai bine, să cânt. Asta știam, asta am făcut eu dintotdeauna. Eu provin dintr-o familie muzicală, tata cu asta ne-a crescut și am luat chitara în mână, am plecat din Germania unde lucrasem şi am ajuns în Elveția, la maică-mea și soră-mea, care locuiesc acolo. Am început să cânt pe acolo. Am cântat în toate conjuncturile. Am luat lucrurile de jos, am cântat și prin cluburi, am cunoscut instrumentiști, dar am cântat și pe stradă. A fost o experiență foarte bună pentru mine, deoarece am fost determinat să fac lucrul ăsta deoarece am vrut să fiu liber, să nu depind de nimeni. Cât de bine făceam lucrurile, atât și câștigam. Din punctul meu de vedere a fost o experiență foarte bună”, spunea, acum ceva vreme, Cristi Iakab, pentru Express de Banat.

Cristi Iakab&The Road Band

De atunci anii au trecut, Cristi Iakab a acumulat ani de experiență muzicală și de scenă. Tot pe la începuturi, a cântat muzică rock alături de prima sa trupă din România, Screaming Heads, în care a fost membru fondator, pentru ca mai apoi să se alăture trupei 4U.

 „Am cântat și pe scene mari, e adevărat, și colegii mei au mai cântat pe scene mari, în alte formule. Am cântat și pe la Brașov, și prin București. Am avut colaborări și cu Smiley, cu Damian Drăghici, care e un super muzician pe care îl admir. Marius Pop, chitaristul lui Smiley, îmi este foarte bun prieten și mi-a propus să merg acolo. S-a întâmplat să fie bolnav sau să nu poată merge la vreun concert și atunci am fost propus să merg în locul lui. O altă experiență foarte bună. Dacă vrei să reziști în ziua de azi ca trupă trebuie să te adaptezi la multe. Cântăm și la nunți, botezuri, nu contează. Oricum, facem ce ne place. Eu atunci sunt cel mai bucuros când văd că oamenii vibrează, că se simt bine.”

Căutând instrumentiști experimentați în diverse genuri muzicale, punând accent pe simțul muzical, tehnică, compoziție sau cu alte cuvinte, calitate în ceea ce înseamnă cântatul live sau munca de studio, Cristi Iakab este formula consacrată The Road Band, din care fac parte: Andrei Giulvezan – chitara bas, Lorand Balogh – claviaturi, backing vocals, Cristi Iakab Jr. – baterie.

Cristi Iakab&The Road Band

Cristi Iakab&The Road Band

Prin urmare, povestea Iakab trece acum la un alt nivel, pe scena de la X Factor, iar tot ce putem face, este să le ținem pumnii strânși și să le urăm: „Multă baftă, băieți!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/