Programul „Masă sănătoasă” se derulează din această săptămână și în comuna Doclin. De el beneficiază aproape 140 de preșcolari și elevi.
43 de unități de învățământ din Caraș-Severin au fost incluse în Programul „Masă sănătoasă”, derulat de Ministerul Educației cu fonduri de la bugetul de stat, în vederea reducerii abandonului școlar.
Printre școlile beneficiare se numără și cea din Tirol, împreună cu structurile din Biniș și Doclin. În total, de acest program beneficiază 139 de preșcolari și elevi, care au început, de astăzi, să primească o masă la școală.
„Începând de astăzi, și până la finalul anului, elevii și preșcolarii din comuna noastră beneficiază de o masă caldă, consistentă, nutritivă și sigură, care să le asigure un mediu sănătos de creștere, dezvoltare și învățare. Acest program are în vedere reducerea abandonului școlar și sperăm ca acest obiectiv să fie atins și în comunitatea noastră”, a declarat Dănuț Oană, primarul comunei Doclin.