100 de euro pe cap de migrant! Negociere ca la piață cu un polițist de frontieră din Timiș!

100 de euro in mana

Doi indivizi i-ar fi oferit unui polițist de frontieră din Timiș câte 100 de euro pentru fiecare migrant care trece granița. Cei doi au fost prinși și reținuți de procurorii DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA Timișoara, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi inculpați acuzați de dare de mită și complicitate la dare de mită.

Conform procurorilor, duminică aceștia s-ar fi întâlnit cu un polițist de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, iar unul dintre ei i-ar fi cerut polițistului să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu și să permită intrarea mai multor migranți în țară, în schimbul unor sume de bani, de circa 10.000 de euro pe săptămână.

„Concret, inculpatul i-ar fi promis agentului de poliție că îi va remite 100 de euro pentru fiecare migrant, în condițiile în care urmau să fie trecute 25 de persoane, de minimum patru ori pe săptămână, pe o durată nedeterminată de timp”, au transmis procurorii.

Cei doi au fost reținuți și vor fi prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/