10 motive pentru care NU trebuie votat Felix Borcean la Primăria Caransebeș!

Secretarul general Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, le oferă 10 argumente gugulanilor pentru a NU pune ștampila în 27 septembrie pe candidatul Felix Borcean. Totodată le oferă și alternativa: Felician (Bebe) Pasere!

Din 1996 reprezint poporul pesedist din Caransebeș. Și nu mă refer doar la membrii de partid, ci și la oamenii care în mod constant s-au simțit reprezentați de acest partid și care mi-au dat încrederea să merg mai departe. Am trecut împreună prin perioade cumplite în care ați fost disprețuiți, batjocoriți și considerați o povară pentru această țară și pentru acest județ. Erați prea bătrâni, prea săraci sau poate prea suferinzi și ignorați de cei care ar fi trebuit să vă rezolve problemele.

Chiar dacă acum sunt implicat într-un nou proiect politic, pentru că sper ca un partid de stânga modern să se ocupe într-un mod mai eficient de toate acestea, eu tot vouă mă adresez.

Mai sunt câteva zile până la alegerile locale și vreau să vă transmit câteva gânduri referitor la ceea ce se întâmplă și consider că nu este corect față de voi.

Mai precis, vreau să vă spun 10 motive pentru care nu trebuie votat FELIX BORCEAN la Primăria Caransebeș.

  1. Este pentru prima oară când PSD nu are un candidat propriu și riscă să nu aibă reprezentat propriul electorat în rezultatele acestor alegeri.
  2. Felix Borcean nu este un om de stânga și nu poate reprezenta electoratul de stânga, deci nici pe voi.
  3. Felix Borcean este în continuare membru PNL și nu vrea să renunțe la acest statut. A spus recent, în două rânduri, că niciodată nu va deveni membru PSD.
  4. Înaintea campaniei electorale a încercat o ultimă negociere cu Marcel Vela pentru a obține nominalizarea pentru o nouă candidatură din partea PNL, dar nu a reușit să-l convingă.
  5. Consilierii săi apropiați sunt pe lista PMP pentru Consiliul Local, deci are apropiere tot față de partidele de dreapta.
  6. În patru ani de mandat nu are nicio realizare notabilă, asemenea predecesorilor săi, dovadă fiind faptul că face aceleași promisiuni pe care le auzim de 16 ani.
  7. Își motivează ineficiența administrativă cu faptul că nu a avut un Consiliu Local care să îl susțină, dar ca independent sigur nu îl va avea.
  8. Asemenea tuturor candidaților liberali din județ nu are un proiect de dezvoltare a orașului și nici nu a considerat că este necesar să vină în fața dumneavoastră cu așa ceva, nici măcar în campanie electorală.
  9. Nu are experiență managerială, iar faptul că știe unde este primăria și că a fost pe acolo, nu îl recomandă să fie votat.
  10. Nu poate să își constituie o echipă cu care să facă performanță, nici măcar în campanie electorală. La primărie nu a controlat niciodată calitatea muncii celor din subordine.

Pentru toate aceste motive și pentru multe altele, care nu își au locul aici, eu vă rog să votați pe cineva de stânga, care să vă reprezinte.

Pro România are un candidat tânăr, cu foarte multă energie, cu experiență în lucrări complexe care pot schimba fața orașului nostru și care are ambiția să vadă lucruri duse până la capăt. Orașul nostru merită șansa unui nou început. Merită să se dezvolte.

A venit momentul să ieșim din bălteala în care stăm de atâta timp.

Pe 27 septembrie, votați Felician (Bebe) Pasere!

 

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/