1.000.000 de lei pentru sport, dar niciun leu pentru fotbal: „Legea nu a fost modificată așa cum am fi vrut!”

Mai mulți reprezentanți ai administrației publice locale și județene din țară au acum probleme din organele de cercetare penală, după ce au contribuit la menținerea în viață a mișcării sportive. Legea s-a schimbat prin Ordonanță, însă în continuare nu permite decât finanțarea ONG-urilor. Prin urmare, aleșii județeni au preferat să nu riște o anchetă, ci să facă alocările bugetare în limita legii.

Sportul a primit un milion de lei din partea forului de la județ, decizia fiind luată în cadrul celui mai recent plen ordinar. Liderul de la Palatul Administrativ însă a explicat de ce sporturi precum fotbal, handbal sau futsal nu au fost cuprinse în buget. În schimb, sportivii cu performanțe deosebite vor fi răsplătiți, ca de altfel și sportul de masă, care va primi bani pentru acțiunile organizate peste an.

„Am defalcat acel milion de lei pe care îl alocăm sportului anul acesta. Practic, 100 de mii de lei la sfârșitul anului vor fi folosiți pentru premierea sportivilor merituoși, cu performanțe notabile pe plan internațional și național. Caraș-Severin are în acest moment 15,20 de sportivi care au șanse să ajungă la jocurile olimpice din Brazilia, din Rio de Janeiro, de anul viitor și ei trebuie stimulați, dar, sigur, la finele anului, pe baza performanțelor pe care le vor avea, iar restul de circa 900.000 de lei vor fi folosiți, circa 30 la sută pentru sportul de masă și școlar, restul pentru sportul de performanță. Legea însă, ca să fiu foarte bine înțeles, nu permite decât finanțarea ONG-urilor. Nu permite finanțarea unor asociații sportive, a unor cluburi sportive care au și capital privat. Sunt foarte multe cazuri în acest sens în țară, unde sunt foarte mulți primari care au o serie de probleme în acest sens. Legea nu a fost modificată așa cum am fi vrut, noi am alocat o sumă destul de mare în acest sens, mai mare ca în anii precedenți, dar, repet, nu putem finanța decât sportul de masă, sportul școlar și ONG-urile”, a precizat Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, în urma ședinței ordinare a forului.

De altfel, sume importante de bani, prin decizia consilierilor județeni, au fost alocate pentru cultură. Este vorba despre un alt milion de lei, care se va îndrepta în 2015 spre finanțarea programelor și proiectelor culturale. 200.000 de lei se duc la unitățile de cult, iar 400.000 de lei vor fi alocate altor acțiuni ale Consiliului Județean, organizate în domeniul culturii, tineretului, educației și sportului.

Prin urmare, suma totală prevăzută în bugetul propriu al Consiliului Județean Caraș-Severin pentru „Cultură, recreere și religie” se ridică în 2015 la 2.600.000 de lei.

Comments

  1. Biserica O DEL Amenta says:

    Stimate Dl. Sorin Frunzaverde,credem de cuviinta ca ar trebui sa mai dati si pe la noi pe aceste sate,care de altfel nu stim sa fi fost pe aici pe acest drum al terorii.Ati fost asteptat in satul Pestere,care dintr-un motiv sau altul nu ati mai aparut.Stam si ne intrebam cat mai inghitim din aberatiile Dvoastra si dezinteresul pt acest drum https://www.facebook.com/pages/Drumul-Ciutamaciovapestere-C-TIN-Daicoviciu/713729158650548?fref=nf suntem disperati cum circulam si interesul este altul decat acela,la care noi am sperat in atitudinea Dvoastra cand ati fost reales de catre poporul acestor sate sperand ca va veti face asa cum se cuvine treaba si promisiunea de a face acest drum.Am ramas inca o data cu un gust amar si credem ca totul a fost o mare MINCIUNA si PROMISIUNE doar pt a obtine voturi si ca va veti da silinta pt acest drum infernal.RUSINE pt tot acest sistem pe care il conduceti cat si pt DEZINTERESUL total al Dvoastra.Suntem satui de CORUPTI si HOTI care beneficiaza de pe urma acestui drum INFERNAL…RUSINE SA VA FIE

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/