Zonele turistice se pierd în gropile din șosea! Primarul din Sasca Montană adună semnături!

casinoherculane by sungarden

Starea deplorabilă a drumurilor județene împiedică comunitățile mici din Valea Carașului să se dezvolte. Ba mai mult, potențialul turistic se pierde prin gropile din șosea. Un exemplu este și Drumul Județean 571 care leagă Sasca Montană de Drumul Național 57.

Dezvoltarea comunităților mici din Caraș-Severin este strâns legată de comunicațiile rutiere. Un astfel de exemplu este și comuna Sasca Montană, o localitate cu un extraordinar potențial turistic. Dincolo de faptul că cetățenilor din zonele respective le este îngreunat traficul din cauza stării drumurilor, accesul turiștilor în mirificul spațiu al Cheilor Nerei îi face pe aceștia să renunțe la a mai reveni în zonă. Și toate acestea din cauza drumului județean care leagă localitatea de DN57.

Primarul comunei Sasca Montană se plânge de faptul că o reabilitare mai consistentă nu a mai avut loc din anul 2006. De atunci și până în prezent s-au făcut doar cârpeli, care țin de la un sezon la altul, adică de toamna și până primăvara. Nici proprietarii celor 8 pensiuni de pe raza comunei nu se arată încrezători că-n perioada următoare lucrurile vor sta altfel.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

La inițiativa edilului, cei din Sasca au semnat o petiție cu privire la starea căilor de acces, care a fost deja semnată de câteva sute de localnici și antreprenori care folosesc această porțiune de drum județean. Petiția va fi înaintată Consiliului Județean Caraș-Severin cu speranța că vor sensibiliza forul județean. „Cea mai mare problemă a noastră este Drumul Judeţean 571 şi nu doar a noastră, pentru că în multe localităţi din Caraş-Severin se asfaltează străzi laterale, iar drumurile principale, chiar şi cele naţionale, sunt un dezastru. Asta ne împiedică puţin la dezvoltare. Reparaţii se fac aproape anual cu emulsie şi mixtură, dar nu rezistă nici de la un sezon la altul. Ultima reparaţie amănunţită a avut loc în 2006, când s-a continuat cu betonul aici în zonă şi s-a făcut drumul spre Macovişte. Sunt benzile acelea mai înguste sau tronsoanele cu jumătate de bandă. Pentru acest drum am făcut tot timpul adrese, dar am primit aceleaşi răspunsuri: «Nu sunt bani!». Acum am strâns din localităţile Ciuchici, Sasca şi Cărbunari, din partea locuitorilor, semnături, pentru a ne declara nemulţumirea faţă de calitatea drumului judeţean. Această petiţie o vom adresa Consiliului Judeţean”, a declarat Ion Poplicean, primarul comunei Sasca Montană pentru Express de Banat.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/