Un reșițean din diaspora, numit consilier al premierului Dăncilă

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Bogdan Rogin, consilier de ani buni la Parlamentul European, a fost numit, la finele săptămânii trecute, consilier al premierului Viorica Dăncilă.

Tudor-Bogdan Rogin a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Cu o experiență de peste 16 în domeniul politicilor de dezvoltare, Bogdan Rogin a lucrat la firme de consultanță de renume, precum celebra PricewaterhouseCoopers. Este și un experimentat evaluator de politici și programe, fapt care l-a propulsat ca funcționar în Parlamentul European. În ultima perioadă, Bogdan Rogin a fost chiar consilierul președintei Comisiei de Dezvoltare a Parlamentului European, fiind implicat și în negocierile interinstituționale pentru fondurile structurale pentru exercițiul bugetar 2014-2020. Rogin a lucrat și pentru Comisia Europeană de la Bruxelles, unde a activat și susținut mișcarea Repatriot, pledând pentru revenirea românilor cu calificare în țară.

Bogdan Rogin a fost prezent, chiar și dacă numai prin Skype, la conferința despre Smart City din Reșița, dar și la discuțiile cu investitorii americani și europeni, ambele organizate de Urbanize Hub, dar și la spectacolul oferit de primarul Ioan Popa de Ziua Diasporei.

STPT job 1000x200

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/