Tramvaiul reșițean, de la botez la parastas! Finanțarea europeană de 25 milioane de euro, îngropată de grupul PSD!

Visul lui Nelu Popa de a aduce tramvaie de ultimă generație în Reșița a fost ruinat astăzi de consilierii PSD. Aceștia s-au opus achiziționării depoului de tramvaie, condiție obligatorie pentru ca orașul să poată accesa fonduri europene în valoare de 25 de milioane de euro.

Primul punct de pe ordinea de zi a fost supunerea spre aprobare a contractării unei finanțări interne de 7,4 milioane de lei, sumă necesară pentru achiziționarea a 19 autobuze second hand și a unui sistem de ticketing, proiect extrem de contestat de către opoziție. „Este ilogic să ne împrumutăm pe 15 ani pentru a cumpăra autobuze a căror durată de exploatare este de numai 5 ani”, au răbufnit consilierii social-democrați.

Liberalii nu s-au lăsat mai prejos și au dat presei un proiect de hotărâre din 2009 când primarul și viceprimarul au propus contractarea unui credit pentru achiziția de autobuze și, deși creditul a fost aprobat, autobuzele n-au mai fost cumpărate. „Dar când s-a luat credit 15 milioane pentru pavele și borduri a fost mai bine? Atunci consilierii PSD au votat!”, a răbufnit Nelu Popa.

Cu toată opoziția social-democraților, proiectul a fost votat de grupul PNL și de viceprimarul de la Partidul Verde, dar și de consilierul PMP, așa că a fost aprobat.

În schimb, social-democrații s-au răzbunat la punctul 2, unde se propunea achiziționarea depoului de tramvaie de la firma Mayer, acționarul Ro-A Tir, compania care face astăzi transportul public din oraș. „Nu ne opunem ideii, dar nu putem accepta prețul propus, care este foarte mare!”, a declarat Mirel Sabo, președintele de ședință și liderul grupului PSD din Consiliul municipal Reșița. Proiectul de hotărâre privind achiziționarea depoului necesita 2/3 din voturi, dar a fost respins în urma votului PSD. Amintim că depoul, incluzând clădiri şi 22.000 mp de teren, a fost evaluat la 500.000 de euro plus TVA.

Au urmat imediat acuzații foarte dure, că se blochează un proiect de 25 de milioane de euro privind reimplementarea tramvaiului în Reșița, însă grupul PSD a rămas intransigent. „Noi am cerut pauză de consultări, am cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi până când ne vor fi prezentate detaliile acestei achiziții, detalii pe care le-am cerut și în ședința din comisie, dar care nu au fost primite. Din păcate, domnul primar nu a vrut să retragă proiectul de pe ordinea de zi”, a mai spus Sabo.

„Pentru mine ziua de astăzi este o zi tristă, o zi extrem de tristă, eu m-am gândit de săptămâna trecută la ziua aceasta, am făcut lobby, dar… este o zi extrem de tristă”, a declarat primarul Ioan Popa, reiterând ideea că se pierde astfel posibilitatea accesării unui proiect european de 25 de milioane de euro, pe mobilitate urbană. „Am să merg și la Mocioalcă să discut și cu el”, a adăugat Popa, lăsând să se înțeleagă că măcar în al treisprezecelea ceas situația ar putea fi deblocată.