Șirineasa, cel puțin depunctată dacă nu cumva interzisă în Liga a II-a!

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal a redus diferența de puncte dintre lider și CSM Reșița, dar oficialii din Valea Domanului așteaptă vești și mai importante de la comisiile Federației Române de Fotbal.

Ecartul a scăzut la șapte puncte după ce Șirineasa a remizat acasă cu Sebișul, iar rosso-nerii s-au distrat cu Becicherecu Mic, astfel că la Reșița sezonul de primăvară a început cu ceva mai mult entuziasm. Până la finele campionatului mai sunt destule etape, dar cel mai important meci pare să fie cel de la comisii. „Noi ne batem pe toate căile posibile cu echipa din Șirineasa. Noi am descoperit că au încălcat flagrant regulamentul. În aceste zile, comisiile FRF trebuie să dea o soluție. Suntem convinși că avem dreptate în demersul nostru. Sunt patru sau cinci litigii pe această speță, din punctul meu de vedere, în cel mai fericit caz pentru clubul Șirineasa va fi o penalizare cu câteva puncte”, a declarat Viorel Lolea pentru expressdebanat.ro.

Clubul reșițean a reclamat federației faptul că ACS Șirineasa nu mai există astăzi, gruparea patronată de milionarul Nicu Sarcină schimbându-și numele în timpul competiției, dar și probleme la nivelul echipelor de juniori, impuse prin regulament. Lolea a mai spus că nu știe nimic concret despre intențiile lui Nicu Sarcină de a investi în Valea Domanului și că va merge mai departe cu demersurile împotriva clubului cotat cu prima șansă la promovare. „Domnul Sarcină a fost la Reșița, a fost impresionat de condițiile de aici. Noi am fi foarte bucuroși dacă ar veni un investitor lângă Primăria Reșița”, a spus președintele CSM Reșița pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/