Se întoarce canicula, dar vremea ne pregătește surprize!

Începând de miercuri, temperaturile de peste 35 de grade Celsius se întorc în Caraș-Severin, iar joi mercurul din termometre va urca chiar și până la 39 de grade. Totuși, vremea ne rezervă și surprize.

După câteva zile cu temperaturi suportabile, se întoarce canicula. Pentru ziua de miercuri, meteorologii au emis cod galben valabil în 9 județe, inclusiv în Caraș-Severin. În cursul zilei de miercuri (9 august) valul de căldură se va extinde în jumătatea de vest a teritoriului, iar în Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic, în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade și izolat în Câmpia de Vest vor atinge 38 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade”.

Pentru ziua de joi se anunță un cod portocaliu de caniculă, astfel că temperaturile se vor apropia din nou de 40 de grade Celsius. Din nou, avertizarea vizează inclusiv județul Caraș-Severin. „Joi (10 august) valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24-25 de grade. În județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor disconfortul termic va fi accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade”.

După acest nou val de căldură, vremea va schimba foaia radical. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în weekend temperaturile vor scădea cu 10-11 grade, după care vor crește din nou. Așadar, dacă duminică, 13 august, maximele vor atinge cel mult 27 de grade, acestea vor crește până la 33 de grade Celsius în 21 august. În ceea ce privește weekendul care se apropie, meteorologii nu exclud posibilitatea ca în vestul țării să plouă.