„Scandal” pe bani UE!

Proiectul unei pensiuni Rocker’s Inn la Gârnic a fost tăiat de la rădăcină de reprezentanții GAL Clisura Dunării. În timp ce investitorii aduc acuze de lipsă de profesionalism și interese personale, reprezentanții GAL consideră că cei care vor pensiune la Gârnic ar trebui să-și întocmească proiectele bine, mai ales că ei și-au făcut treaba în perfectă conformitate cu legea.

Conceptul Rocker‘s Challenge a pus bazele unui adevărat trend de promovare la nivel de județ. Pe lângă cele două festivaluri de la Sasca și Gârnic, tot din dorința de punere în valoare a potențialului turistic cărășean a luat naștere, tot la Sasca, și pensiunea tematică Rockers Inn. Pentru că locul a avut un succes răsunător pentru zona care până nu demult nu era cunoscută pe harta turistică a județului, Eugenia Anderca, unul dintre „părinții” Rocker‘s Challenge, a decis că se cere o astfel de pensiune și la Gârnic.

Planul unei noi pensiuni agro-turistice pe Cheile Nerei a fost pus la zid însă,din cauza neregulilor găsite de reprezentanții GAL. Motivele și împrejurările în care proiectul depus la GAL Clisura Dunării a fost declarat neconform ridică mari semne de întrebare printre investitorii dornici de extindere.

Doleanțele Eugeniei Anderca fac referire la faptul că proiectul său a fost declarat neconform peste noapte, fiind puricat în amănunt și însoțit de nereguli mai mult inventate decât reale. Aceste nereguli, spune investitorul, ar fi putut fi semnalate de către GAL Clisura Dunării, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Mai mult decât atât, cu doar o săptămână înainte ca proiectul pensiunii de la Gârnic să-și piardă orice șansă de finanțare, Eugenia Anderca a semnat chiar fișele de conformitate care dădeau șanse mari de reușită planului său de investiții.

În 30 aprilie am fost chemați la sediul GAL pentru a semna actele de conformitate. Am semnat acele fișe și mi s-a spus că întrunesc 29 de puncte, ca în 9 mai să mă trezesc că primesc o înștiințare de neconformitate a proiectului, pe niște chestii total eronate”, a explicat Eugenia Anderca.

Cel mai mare semn de întrebare este ridicat de către investitor atunci când, spune Eugenia Anderca, proiectul său a fost declarat inițial eligibil, întrunind 29 de puncte, pentru ca abia apoi să fie puricat pentru nereguli. Mai mult decât atât, există și bănuiala altor interese, având în vedere că pe listele finale se pare că ar fi câștigat teren un proiect de doar 26 de puncte, în detrimentul Rocker‘s Inn de la Gârnic.

Mă întreb ce motiv ar putea exista. Atunci când s-a publicat raportul de selecție final, au trecut toate proiectele cu 29 de puncte, mai puțin al meu, ultimul pe listă fiind de 26 de puncte, al unui viceprimar din Dubova, un mare activist în cadrul GAL Clisura Dunării. Fiind proiecte mult mai multe decât banii alocați, au căutat motive să îl facă pe al meu neconform ca să treacă unul cu 26 de puncte. Asta e concluzia noastră după ce s-a întâmplat, pentru că nu poți să chemi un om să semneze fișa de conformitate, să zici că proiectul trece și este în regulă și să te trezești că de fapt nu poate trece”, a mai explicat Eugenia Anderca.

GAL Clisura Dunării: „Proiectul  nu a ajuns în faza de acordare a punctajului”

Reprezentanții GAL Clisură Dunării consideră acuzele la adresa lipsei lor de profesionalism total nejustificate, mai ales în condițiile în care, susțin aceștia, proiectul care prevedea o pensiune agro-turistică la Gârnic nu a ajuns niciodată să întrunească cele 29 de puncte puse în discuție. Mai mult decât atât, Eugenia Anderca nu s-a prezentat niciodată pentru semnarea fișelor de conformitate. Au fost solicitate informații suplimentare, trimise către GAL însă nici clarificările cerute de Grupul de Acțiune Locală din Clisură nu au adus conformitatea proiectului depus.

 „Proiectul ei nu a ajuns să facă 29 de puncte. Nu este niciun alt interes, proiectul a fost neconform pentru că nu a îndeplinit toate condițiile cerute nici după sesiunea de clarificări. Proiectele care ajung la noi trebuie făcute așa cum trebuie, noi e asta ne axăm nu pe a agita spiritele. Noi am acționat în perfectă legalitate, mai mult decât atât, am găsit foarte multe nereguli din cauza cărora acel proiect nu avea cum să treacă mai departe. Noi ne străduim să propunem la finanțare proiecte bune, care să nu fie respinse de către APDRP ulterior, dar mai ales care să aducă plus de valoare Clisurii Dunării și comunităților locale. Pur și simplu unii nu își văd lungul nasului și li se pare că li se cuvine orice”, a explicat Raluca Crista, director în cadrul Grupului de Acțiune Locală Clisura Dunării.