Reșițenii, fără apă! De dimineață, până la miezul nopții!

Sute de reșițeni vor rămâne fără apă potabilă timp de 15 ore! Furnizarea apei va fi oprită miercuri într-unul dintre cele mai mari cartiere ale orașului.

Noi lucrări la rețeaua publică de distribuție a apei, executate de Hidroconstrucția, vor lăsa, timp de 15 ore, sute de reșițeni fără apă, iar alte sute vor avea presiune scăzută la robinete. Societatea Aquacaraș anunță că miercuri, 3 mai, între orele 9.00 și 00.00, consumatorii din zona Micro IV și cei de pe Calea Timișoarei vor rămâne fără apă. „Specificăm că celelalte Microraioane din cartierul Govândari vor avea apă, dar cu presiune scăzută”, mai spun reprezentanții Aquacaraș.

În cazul în care situația persistă, utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la numărul de telefon 0255 215 643.