La 17 ani, inculpat în cinci procese

La cei 17 ani ai săi, Gabriel Dănuţ Nistoran, tânărul care anul trecut a dat lovitura la magazinul cu articole de vânătoare din centrul Reşiţei şi a furat mai multe pistoale, are un bogat palmares infracţional. Acesta colecţionează dosare penale, toate pentru aceeaşi infracţiune: furt calificat.

Prins de oamenii legii după ce a furat trei pistoale, Gabriel Dănuţ Nistoran a recunoscut că este hoţ de meserie şi că se face vinovat de comiterea mai multor infracţiuni de furt. Aşa au ajuns pe masa judecătorilor nu mai puţin de şase dosare penale şi nu e exclus să mai vină şi altele. În două dintre ele, tânărul a fost deja condamnat, iar în altele patru îşi aşteaptă pedepsele.

publicitate online in ziar Express de Banat

În 29 noiembrie, tânărul de 17 ani a primit şase luni de închisoare cu suspendare după ce a păgubit trei reşiţeni. În mai puţin de o lună, Nistoran a aflat şi pedeapsa pentru furtul de la magazinul de arme de vânătoare: tot şase luni de închisoare cu suspendare. Tot atunci a părist arestul.

gif card de energie dacus 1000x100

Pe rolul Judecătoriei Reşiţa mai există alte patru dosare pentru furt calificat în care acesta are calitatea de inculpat. În primul dintre ele, Nistoran a acţionat alături de Flavius Nechifor şi, împreună, au păgubit Fundaţia Misiune fără Frontiere, o societate comercială, dar şi Grădiniţa PP7. S-a mişcat mai bine în echipă cu Orlando Văduva. Cei doi au lăsat cu ochii în soare zece părţi vătămate. Robert Martinaş este un alt partener de furt pentru Nistoran şi totodată coinculpat în al treilea dosar al puştiului de 17 ani. În sarcina acestuia mai este reţinută o infracţiune de furt, de data aceasta săvârşită fără participarea vreunui amic. Nistoran spune că pur şi simplu nu se poate lăsa de furat, astfel că, atâta vreme cât va fi liber, atenţie mare!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/