Primarul din Ciclova și un funcționar al APIA, trimiși în judecată de DNA

Primarul din Ciclova Română, Gheorghe Percea, a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce ar fi fraudat mai multe fonduri APIA. Odată cu el a fost trimis în judecată și Nicolae Borza, un funcționar al APIA, dar și mai mulți cetățeni din comună.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara îl acuză pe Percea de „folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată”.

Reținut și plasat în arest la domiciliu inițial, acum Percea este trimis în judecată în stare de control judiciar, ca și ceilalți cetățeni din Ciclova. De asemenea, a fost trimis în judecată în stare de libertate Nicolae Borza, la data faptei consilier superior la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) Centrul Județean Caraș Severin – Serviciul Control în teren, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2012 – 2017, primarul localității Ciclova Română, județul Caraș Severin, „beneficiind de autoritatea și influența conferite de funcția publică deținută, a determinat patru persoane din localitate să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) cereri unice de plată pe suprafață, pentru a încasa subvenții în cadrul diferitelor scheme de plăți”.

În acest sens, mai multe contracte de concesiune au fost încheiate de persoanele respective cu primăria condusă de Puiu Percea, pentru terenurile agricole care aparțineau Consiliului Local și Primăriei Ciclova Română.

În același context, pentru îndeplinirea condițiilor necesare aprobării cererilor unice de plată pe suprafață, trebuia ca solicitanții să facă dovada deținerii unui/unor efective de animale, motiv pentru care inculpatul Percea Gheorghe a determinat aceleași persoane să încheie fictiv contracte de comodat, din care să rezulte (în mod nereal) că dețineau diverse efective de animale și adăposturi pentru acestea.

„Beneficiarul real al plăților efectuate de către A.P.I.A. a fost inculpatul Percea Gheorghe care deținea și cardurile aferente conturilor bancare în care erau virate subvențiile de către A.P.I.A., în baza cererilor unice de plată pe suprafață. Prin aceste demersuri, inculpatul a beneficiat de subvenții acordate necuvenit de A.P.I.A. în cuantum total de 1.862.839 lei”, susțin procurorii anticorupție.

A.P.I.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.057.954 lei, bani provenind din bugetele FEGA, FEADR (fonduri europene) și bugetul național.

„În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaţilor Borza Nicolae, Balint-Copăcean Dimitrie-Daniel și Percea Gheorghe. De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare deținute la diferite unități bancare de inculpații Percea Gheorghe, Balint-Copăcean Dimitrie-Daniel, Chincia Natalia, Chincia Ioan Nicolae și Negrea Liviu Cosmin. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, adaugă procurorii DNA.