Primăria Reşiţa negociază cu un alt furnizor de gaz!

Soluţia pe care autorităţile locale au găsit-o ca să rezolve problema gazului este renunţarea la serviciile E-On şi identificarea unui alt furnizor, alături de care să pornească de la zero colaborarea. În plus, partea bună a lucrurilor este că şi lucrările la centralele de cartier sunt aproape gata.

Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a precizat la cea mai recentă conferinţă de presă a sa că va căuta soluţii, ca să îi rebranşeze pe reşiţeni la sistemul centralizat de încălzire.

„Ce vă pot spune este că am purtat deja discuţii cu un furnizor şi rămâne să vedem ce decizie vom lua. Asta, în contextul datoriilor pe care le acum CET la E-On şi al sprijinului guvernamental care a întârziat să apară”, a spus primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu. În urma şedinţei de consiliu local care a avut loc în această săptămână, şeful executivului i-a liniştit pe reşiţeni şi le-a explicat faptul că în zilele următoare se va finaliza şi lucrarea privind montarea centralelor termice de cartier. „Două sunt racordate deja la E-On, alte patru sunt deja finalizate. Într-un timp foarte scurt va fi gata lucrarea integral”, a adăugat primarul oraşului de pe Bârzava. Până când se va lua o decizie în ce priveşte furnizorul de gaz, cei 3.500 de abonaţi ai societăţii de termoficare stau în frig, şi fără apă caldă.

În aceeaşi situaţie sunt toate instituţiile publice, şcolile, grădiniţele şi creşele din oraş. Recent, şi Aurel Marinescu, directorul CET 2010, a confirmat faptul că singura soluţie pentru reluarea alimentării cu gaz a societăţii este finalizarea lucrărilor la centralele de cartier, care vor reduce semnifictiv facturile către furnizor. Asta, indiferent care ar fi societatea care semnează contract cu municipalitatea.