Peste 300 de amenzi în trei zile!

Rutieriştii cărăşeni au fost din nou la datorie în weekendul care tocmai s-a încheiat, spre ghinionul şoferilor care au călcat prea tare pedala de acceleraţie ori s-au hazardat în depăşiri neregulametare. Şapte din conducătorii auto traşi pe dreapta vor fi pentru câteva săptămâni pietoni.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi cu radarele pe toate drumurile judeţului în perioada 2-4 martie, pentru a preîntâmpina eventualele nereguli care ar putea cauza accidente grave. În topul ilegalităţilor comise de şoferi se află în continuare depăşirea vitezei legale, mai mult de două treimi dintre cei opriţi fiind sancţionaţi pentru că au uitat de acul kilometrajului. „Obiectivele principale ale acestor activităţi le reprezintă asigurarea unui climat de siguranţă rutieră sporită pe durmurile publice, combaterea neregulilor referitoare la depăşirea autovehiculelor şi viteza de deplasare, dar şi depistarea conducătorilor auto aflaţi la volan, deşi au consumat băuturi alcoolice, droguri sau alte medicamente cu efecte similare”, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Şapte dintre conducătorii auto traşi pe dreapta pentru control au rămas fără permise de conducere, doi din cauză că se aflau la volan deşi consumaseră băuturi alcoolice şi alţi cinci pentru că au efectuat depăşiri neregulamentare şi deci periculoase. „În cadrul acestor acţiuni au fost constatate şi patru infracţiuni, din care conducerea unui autovehicul al cărui conducător auto a fost sub influenţa băuturilor alcoolice, o conducere cu permisul suspendat, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare”, a mai spus Ancuţa Cărbunaru.