Un nou proiect de modernizare a canalizării din județ, aceleași probleme?

Deși reabilitarea sistemului de canalizare pe raza județului a fost în folosul și spre binele cărășenilor, aceasta a atras după sine și numeroase probleme în ceea ce priveşte refacerea trotuarelor și drumurilor săpate. Partea a doua a proiectului este în curs de aprobare, iar dorința oficialităților județene este ca istoria să nu se repete.

Compania Aquacaraș a conceput un nou proiect de reabilitare a stațiilor de epurare și a sistemului de canalizare în zonele neincluse în prima parte. Spre deosebire de data trecută, când compania a fost presată de timp, conducerea speră că de data aceasta lucrările vor fi efectuate ca la carte. „Sunt conștient că pentru prima parte de reabilitare am avut neajunsuri și am deranjat populația. A fost o grabă nemaipomenită, însă am încercat să rezolvăm toate problemele create. Această nouă finanțare a reprezentat un sprijin important pentru comunitățile locale vizate, iar scopul nostru nu este altul decât acela de a îmbunătăți viața cetățenilor”, a declarat Dan Petrescu, directorul executiv al Aquacaraș S.A.

Cu toate acestea, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ilie Iova, a dorit să accentueze faptul că acest nou proiect solicită o atenție mai mare din partea conducerii pentru supravegherea propriu-zisă a construcțiilor.„Acum lucrările sunt de anvergură mult mai mare. Este cel mai mare proiect care se demarează la nivelul județului, însă trebuie avut grijă. Vă rog să supravegheați personal constructorii pentru că primăriile sigur nu vor mai accepta ce s-a întâmplat în prima parte. Trebuie să comunicați continuu cu primarii orașelor”, a precizat Ilie Iova.

Din acest proiect fac parte construirea unor stații noi de epurare a apei uzate în Bocșa, Oțelu Roșu, Moldova Nouă, Oravița și Anina și reabilitarea rețelei de canalizare din opt orașe, cele deja menționate, iar pe lângă acestea, Reșița, Caransebeș și Băile Herculane. Valoarea totală a proiectului depășește 500 de milioane de lei.

Foto agerpres.ro