Ninge cu amenzi la comercianții de ciocolată

În prag de sărbători, inspectorii OPC au verificat toate magazinele din Caraș-Severin. De la ciocolată și până la carne sau produse de patiserie, toate au fost controlate cu mare atenție. Rezultatele au fost pe măsură: treisferturi dintre societățile verificate au luat amenzi.

Acţiunea de control s-a desfăşurat la 66 de operatori economici. Inspectorii au întocmit 45 de procese verbale, prin care au aplicat 20 de avertismente şi 25 de amenzi contravenţionale, în cuantum total de 13.300 lei. De asemenea, au aplicat măsura opririi temporare de la comercializare a produselor cu abateri de etichetare în cantitate de 43 de kilograme, în valoare de 587 lei.

Abaterile descoperite
Peste 20 de operatori economici au fost sancţionaţi pentru neafişarea corectă a preţurilor şi a preţurilor pe unitatea de măsură la produsele specifice sarbătorilor de iarnă. Alte produse au avut termen de valabilitate expirat. Avertismentele s-au dat pentru că la data şi ora controlului nu afişau la loc vizibil orarul de funcţionare, denumirea firmei și certificatul de înregistrare la OPC.