[UPDATE] NEWS ALERT. Împușcături în centrul Reșiței! Taximetriștii s-au răfuit cu bâte și pistoale! „A scos pistolul și m-a ciuruit!” [FOTO/VIDEO]

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Doi taximetriști, din câte se pare de la aceeași companie, Prima, și-au reglat conturile în parcarea de la magazinul Nera, chiar în buricul târgului!

Puțin după ora 18, cei doi bărbați s-au certat pentru că unul dintre ei nu ar fi dorit să-și mute mașina. Schimburile dure de replici și înjurăturile au fost urmate de amenințări și apoi de acțiuni violente. Unul dintre taximetriști a ieșit din mașină cu o bâtă de baseball și, plin de furie, s-a îndreptat amenințător spre colegul său. Acesta n-a mai stat pe gânduri, a pus mâna pe un pistol pe care îl avea în autoturism și a tras. „L-a împușcat în picior cu un pistol cu bile! I-a fost frică, pentru că venise celălalt cu o bâtă! A venit și Poliția, l-au luat și l-au dus la secție. Cel împușcat a ajuns la spital!”, a povestit unul dintre martorii oculari.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157673227236915″]

 

taximetrist impuscat

„Un coleg de-al meu taximetrist… Uite, a început să iasă și sânge. O mică altercație, a scos pistolul și pac!, m-a ciuruit, cum se zice. În centrul Reșiței, la Nera. Din cauză că nu respectam rândul, cam așa ar veni. Ca între colegi, așa. A scos pistolul și m-a împușcat. Era la 2 metri. Că cică voia să mă bat eu cu el sau era în legitimă apărare. Dar ce legitimă apărare, că nu aveam nimica. Acum o să merg la Poliție. Au venit, mi-au luat datele de pe buletin și au zis să merg la Poliție. Bineînțeles că o să depun plângere! Unde suntem aici, în Texas?! Fac taximetrie din 2004, dar nu am mai auzit de așa ceva. Verbal ne mai jignim, dar bătaie sau din astea… Suntem colegi de vreun an jumate, cam așa. Ne înțelegeam bine până azi. Știam că are pistol, de când a venit în firmă se lăuda că are pistol. Și acum chiar zicea: «Băi, mă duc acasă, iau pistolul și, chiar dacă știu că fac pușcărie, tot te împușc!» Dar n-am crezut că o să fiu împușcat. La asta nu mă gândeam. Să scoată pistolul să fiu împușcat”, a declarat Mircea Blidariu, victima în vârstă de 57 de ani.

promovare banner maxagro Muzeul TM

YouTube video

UPDATE, ora 19.35

Victima a ajuns de urgență la Spitalul Județean din Reșița. Are urme de la o singură împușcătură, deși au fost trase două focuri de armă. I-a fost curățată plaga, iar în prezent, bărbatul se află în afara oricărui pericol, a declarat medicul Cosmin Librimir.

UPDATE, 1 septembrie, ora 12.40

„Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că pe fondul unui conflict spontan generat de ocuparea unui loc în așteptare de clienți, doi taximetriști, unul în vârstă de 32 de ani, celălalt de 57 de ani, s-au certat și și-au adresat reciproc injurii și expresii jignitoare. Altercația a continuat, bărbatul de 32 de ani împușcându-l pe celălalt bărbat în piciorul drept, cu un pistol cu bile de cauciuc pentru care deține permis de armă din data de 21.10.2014”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Caraș-Severin. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de armă fără drept.
UPDATE, 6 septembrie
În cazul scandalului cu împușcături din Centrul Civic între doi taximetriști, a fost întocmit un dosar penal pentru continuarea cercetărilor. „La Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a fost înregistrat dosarul penal cu nr.2168/P/2016, în vederea efectuării de cercetări privind săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept, prev. şi ped. de art.343 alin. 2 Cod penal. Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Caraş-Severin din data de 01.09.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la fapta sesizată. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii judiciare”, ne-a transmis procuror Maria Izdrugă, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.
1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/