Drumurile vor fi reparate! La anu’! Până atunci, se stă în casă!

Autorităţile sunt pregătite pentru repararea drumurilor. Avem studii, proiecte, ridicări topografice sau intabulări. Doar cu banii stăm mai prost…

Şedinţa Comisiei de Dialog Social a Instituţiei Prefectului Caraş-Severin a stârnit interesul multor şoferi zilele acestea după ce, pe ordinea de zi, fusese pusă o prezentare privind starea drumurilor naţionale şi judeţene din Caraş-Severin. Ba chiar a fost prezent şi directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Horaţiu Simion, care, cot la cot cu cei de la Drumuri Judeţene, s-a întrecut să declare că există o sumedenie de studii de fezabilitate, de proiecte şi tot felul de acte preliminare asfaltării drumurilor, doar banii de asfalt mai lipsesc. Dar ambele instituţii au dat asigurări că anul viitor se vor găsi şi banii necesari pentru ca şi drumurile din judeţul Caraş-Severin, fie ele naţionale ori judeţene, să fie reabilitate astfel încât şoferii să nu mai înjure la fiecare 5 minute.

Secția Drumuri Naționale Caransebeş are peste 300 de km de drum şi chiar mai bine de 1 kilometru de drum cu patru benzi. Mai exact, 1,3 km pe DN 6 şi 1,8 km pe DN 58! Cel mai circulat drum este sectorul Cornea-Caransebeş al DN 6, cu un trafic de 10.220 vehicule zilnic, urmat tot de un sector din DN 6, Caransebeş-Lugoj, pe care trec zilnic 8.432 de vehicule. Secția Drumuri Naționale Oroşova are 440 de km, dintre care cel mai tranzitat este sectorul Mehadia-Cornea, pe care trec zilnic în medie 11.256 de vehicule.

Pentru reparare drumurilor judeţene sunt pregătiţi 1,5 milioane de lei. Aşa că de plombe a beneficiat DJ 582 A ce leagă Reşiţa de Târnova, iar pietruit a fost DJ 587, între Fîrliug şi Duleu. Mai sunt programate lucrări de modernizare a drumurilor prin ranforsare în Cărbunari, Copăcele, Ezeriş, Fizeş, Gîrnic, Maciova, Ramna, Rugi, Sacu, Slatina Timiş şi Zorlenţul Mare. Dar DADPP mai are programate şi ranforsări pe câteva drumuri judeţene, dacă nu mai apar şi alte calamităţi naturale care să le încurce rău socotelile celor de la DADPP.

Concluzia a tras-o chiar prefectul Florenţa Albu: „Starea drumurilor din Caraş-Severin chiar este de plâns!”, în timp ce fostul şef al IPJ Caraş-Severin, Dumitru Micu, acum reprezentant al Patronatelor, a concluzionat ironic că „anul acesta nu este de ieşit din casă!”…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/