Mihaela Popovici, pricină de sfadă perpetuă între Marcel Vela şi Felix Borcean

untitled design set 970x90 px

Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, recunoaște că poate s-a grăbit când a numit-o pe șefa TSD Caraș-Severin la conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. Borcean spune totuși că la acea oră era poate singura soluție, deşi este contrazis de Marcel Vela, care îl citează pe liderul PNL Ludovic Orban.

Declarația vine în contextul în care președintele Organizației județene PNL, Marcel Vela, l-a acuzat pe edilul Caransebeșului de lipsă de comunicare în luarea deciziei de a o numi manager interimar la spitalul din Caransebeș pe social-democrata Mihaela Popovici, care mai apoi a ocupat funcția prin concurs.

„Eu știu că sunt în război cu PSD-ul și la nivel local, și la nivel național. Dl Orban spune «exclus orice pact cu PSD-ul»… Păi, dacă tu, primarul meu, propui director la spital pe președintele Tineretului PSD, ce poate să fie? Să ne înțelegem, eu vorbesc de PSD, nu de omul în sine. Eu consider că oamenii sunt împărțiți conceptual, astfel că indiferent cât de bun ar fi un membru PSD, în viziunea lui social-democrată, nu poți să-l promovezi la o deconcentrată ca să implementeze programe liberale”, a declarat Marcel Vela pentru Express de Banat.

publicitate ziar expresb 1000x100

Felix Borcean ne-a confirmat însă că a semnat adeziunea la PNL a managerului spitalului din Caransebeș, Mihaela Popovici.

„Știți foarte bine povestea Mihaelei Popovici la spitalul din Caransebeș. În momentul când am numit-o, poate că a fost o greșeală, dar a fost o greșeală survenită într-un moment în care chiar nu aveam altă variantă. După expirarea celor 6 luni, s-a realizat concurs pe funcția respectivă, dar și pe parcursul mandatului celor 6 luni, s-a pus problema de a o curta pe Mihaela să devină membru PNL, ceea ce am și făcut. Solicitarea a venit din partea d-lui președinte Vela, în cadrul unei discuții de a încerca să o aduc alături de noi. Şi aşa am și făcut, doar că în momentul acesta adeziunea Mihaelei nu este validată în Biroul Județean PNL! În Biroul Local PNL este semnată de mine, votată, aprobată, doar că trebuie și validare la nivel județean”, ne-a declarat primarul Felix Borcean, președinte al PNL Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/