Mai presus de lege! Fostul viceprimar Crina nu mai respectă nici măcar hotărârile instanței?!

Ioan Crina s-a ales cu a doua plângere penală în mai puțin de o săptămână după ce o hotărâre a Judecătoriei Oravița a fost interpretată în fața executorului judecătoresc și a organelor de poliție după bunul său plac!

SC Speed Prod, firma lui Ioan Crina, a cumpărat la începutul anului stația de sortare a fostei Energoconstrucția din zona Brădișorul de Jos, cartier aparținător al Oraviței. A profitat cu această ocazie de o eroare, ca să nu-i spunem altfel, a Oficiului de Cadastru, prin care un drum vechi de 150 de ani a dispărut pur și simplu din Cartea Funciară. Firma lui Crina a început astfel să construiască, fără a avea autorizație (!), o stație de asfalt chiar în mijlocul drumului respectiv și a ridicat un gard, care a blocat accesul altor agenți economici și proprietari din zonă.

SC Help Trans, care exploatează cariera de piatră „Maidan”, deținută de nemții de la SC Heidelbergcement, a fost obligată de acțiunile lui Crina să-și înceteze activitatea. Și-a căutat dreptatea în instanță, iar Judecătoria Oravița a dispus în regim de urgență ca firma fostului viceprimar al Reșiței să respecte dreptul de trecere spre cariera „Maidan” și să oprească orice lucrare de construcție pe drumul folosit de atâția alți agenți economici sau persoane fizice. Numai că ordonanța președințială dată de instanță contează mult prea puțin spre deloc pentru Ioan Crina. Cel puțin așa a demonstrat acesta ieri, în momentul în care la poarta pe care instanța îl obligă să o țină deschisă au ajuns executorul judecătoresc, polițiștii și reprezentanții Help Trans.

CITEŞTE ŞI:

Baronul Crina?! Fostul viceprimar al Reșiței, stăpân peste un drum vechi de 150 de ani: Pe aici nu se trece!

În procesul-verbal întocmit la fața locului de executorul judecătoresc Nicolae Nebunu este consemnat faptul că „până la soluționarea litigiului dintre părți, SC Speed Prod va permite accesul către cariera de piatră „Maidan”, pe drumul de incintă care figurează în PAD al imobilului proprietatea SC Speed Prod. Accesul va fi permis mijloacelor auto și utilajelor SC Help Trans Oravița pentru derularea activității sale economice. SC Speed Prod, datorită faptului că prin sentință nu a fost precizat un anumit orar de acces spre cariera „Maidan”, este de acord cu un program zilnic de acces între orele 8-16”.

Cu alte cuvinte, Ioan Crina respectă doar în parte hotărârea instanţei, în sensul că e dispus să deschidă drumul, dar numai după un anumit program. Judecătoria Oraviţa n-a făcut niciun fel de referire la vreun program, la vreo limită de acces şi tonaj. Tocmai din acest motiv pe numele său e formulată o nouă plângere penală, pentru nerespectarea unor dispoziţii ale instanţei. Situaţia rămâne încurcată şi încordată la doar câţiva metri de cea mai veche linie ferată montană din ţară, unde Ioan Crina pare să impună propriile reguli, călcând în picioare dispoziţiile instanţei de judecată. Fostul vice al Reşiţei, actualmente consilier judeţean, ştie una şi bună. E proprietar de drept, iar în România proprietatea e garantată prin Constituţie!