Povestea locului meu. Județul Caraș-Severin, prin ochii a sute de copii!

Un proiect în care sunt implicați aproximativ 300 de elevi din 50 de școli cărășene se derulează, în această perioadă, în județ. Copiii din ciclul primar desfășoară diverse activități menite să prezinte localitatea și regiunea din care provin.

Proiectul educațional implementat de Inspectoratul Școlar Județean se desfășoară pe mai multe etape. Dacă în primele două s-a pus accent pe locuri, pe fotografierea acestora și redarea lor prin pictură, cea de-a treia etapă, încheiată recent, i-a avut în centrul atenției pe oamenii care s-au făcut remarcați în diverse domenii de activitate. S-a organizat un concurs de interviuri sub genericul „Oameni de seamă ai locului meu”.

Printre cei care au răspuns întrebărilor micuților s-au numărat medici, profesori, scriitori, artiști, sportivi, istorici, oameni de cultură. Preotul Alin Remus Muntean, scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, biologul Sretko Milanovic, antrenorul Cristian Dragomir, istoricii Liviu Groza și Constantin Brătescu, alpinistul Cornel Galescu, Ionel Bota – directorul Centrului Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” Oravița, poetul Lorin Cimponeriu, profesoara Adriana Ponoran, solistul de muzică populară Traian Barbu, fondatorul grupului folk „Doi și jumătate”, Costel Popa, medicul Valentin Boșneac, fondatorul Fundației „Humanitas Pro Deo”, cantautoarea de muzică folk, Didina Curea, muzicologul Dumitru Jompan, prof. univ. dr. Mircea Criste, profesorul Pavel I. Ghimboașă, pictorul Marian Truțulescu, muzicologul Sabin Păuța, sportivul Marius Cocioran, cantautoarea Mariana Gheorghiu, Camelia Duca, managerul Societății pentru Cultură „Metarsis” Reșița, actrița Camelia Ghinea, boxerul Francisc Vaștag, poeta Olga Neagu. Cu toții au acceptat să divulge secrete ale succesului lor sau să povestească lucruri speciale despre Banat. Nici oamenii politici sau reprezentanții administrației publice locale nu lipsesc, regăsindu-se, printre intervievați, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, primari și viceprimari.

Cea de-a patra etapă, dedicată elevilor, dar și cadrelor didactice, care se va încheia în luna mai, se axează pe creație. „Această etapă, cu tema «Locul în care începe povestea mea. Vă invit la mine-acasă!» va fi activitatea în care toate echipajele se vor întâlni la Reșița, în luna iunie, și va consta într-un concurs de prezentări ale zonei, susținute, în fața juriului. Activitatea va fi completată de o expoziție de carte pe două secțiuni: publicații ale autorilor cărășeni din diferite zone ale județului; cărți și reviste scrise de cadre didactice din Caraș-Severin”, ne-a transmis Cristina Ardeleanu, inspector pentru învățământul primar.

Creațiile, cele mai reușite interviuri, picturile și fotografiile realizate în primele etape vor fi cuprinse într-o carte care va purta numele proiectului, „Povestea locului meu”. Acesta este coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în colaborare cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Palatul Copiilor Reșița și Societatea pentru Cultură „Metarsis” Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/