Luaţi-o cum vreţi

Băsescu Traian, îl ştiţi, preşedintele demis de popor, care, împins de slugile lui, numite instituţiile statului, înapoi la Cotroceni, iese, în sfârşit, în faţa naţiunii care nu-l mai vrea, într-o primă conferinţă de presă. Nu mai puteam de nerăbdare, aşteptând să-şi dea demisia. Fugi cu ursul, Cavadia! Deci. Băsescu Traian, cu o faţă de parcă abia se trezise dintr-o beţie cruntă, începe să bâjbâie printre cuvinte, ameţindu-ne de cap cu Europa, cu întâlnirile lui cu mai marii Uniunii Europene, cum luptă el pentru integrarea României în marea familie europeană, libera circulaţie, problema romilor şi intrarea în zona euro, şi tot astfel de bălării, care nu fac doi bani în ochii românilor. Proastă strategie! În primul rând, pentru că n-a pomenit o singură vorbuliţă despre respingerea sa de către poporul roman şi, după cum singur spunea, un preşedinte nepopular n-are de ce să demisioneze. Ce mare brânză? Au fost atâţia şefi nepopulari şi nici prin cap nu le-a trecut să demisioneze. Băsescu Traian declară că este relaxat, încercând să inducă românilor că ne aflăm într-o stare de normalitate şi nu că-i tremură chiloţii, pentru că marea majoritate a populaţiei nu-l mai consideră preşedintele României şi, mai ales, că este disperat de cazul în care se redeschid dosarele sale penale. Tocmai din dorinţa sufocantă de a afla lumea că e preşedinte şi-a schimbat şi emblema de pe pupitrul de la Cotroceni, pe care iniţial scria Administraţia prezidenţială, iar acum, Preşedintele României. Să se ştie cine stă acolo, cine-i şeful suprem, chiar dacă s-a ascuns sub fustele lui Motoc şi ale Aspaziei Cojocaru la referendum. O dovadă clară a spaimelor sale, a arătat la aşa-zisa conferinţă de presă, unde n-a avut nici măcar forţa minimă de a răspunde întrebărilor ziariştilor. Nu comentez, nici asta n-o comentez, nu am informaţii şi nu mă interesează ce s-a discutat în Parlamentul European. Sigur, n-a avut informaţii nici despre declaraţia unui europarlamentar italian, expert în mafia, care a spus că regimul Băsescu este unul de tip mafiot. Afirmaţie zisă răspicat în chiar dezbaterea din Parlamentul European. Aceleşi hăhăieli şi întrebaţi-i pe alţii au fost tot ce au scos gazetarii la prima conferinţă de presă ţinută de Băsescu, după decizia Curţii Constituţionale, când a îndrăznit să iasă de sub fustele creţe ale celor pomenite mai sus. Jalnic. Sau jalnică! Luaţi-o cum vreţi.

Comments

  1. ion says:

    nea Mircea ma dezamagesti.asa ceva la batrinete,te stiam cu caracter,cu ce te au astia la mina ?cind citesc aceste comentarii parca ma uit la Antena 3.nici o diferenta-Basescu in sus ,basescu in jos,parca nu ar mai fi si alte teme de discutat.Cine naiba sa mai creada ca tot ce merge sau nu merge in tara asta se datoreste lui Basescu-prea il faceti mare -sintem intr-o tara cu probleme indiferent cine e la Cotroceni si abateti aiurea atentia pe o tinta fixa-mai bine ai scrie un roman-acolo ai talent

  2. cristina says:

    Băsescu nu este o ţintă falsă!
    TOATE relele de la noi se întâmplă din cauza lui!