Lobby USL la premier pentru bani de canalizare în Caraș-Severin

Liderii USL, Sorin Frunzăverde și Ion Mocioalcă, s-au deplasat la București ca să poarte discuții cu premierul Victor Ponta, în sensul alocării unor sume de bani pentru ultima tranșă a Programului ISPA. Discuțiile s-au finalizat în sens favorabil, astfel că în județ urmează să ajungă fonduri.

Vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, și președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, s-au deplasat la București, unde au purtat discuții cu premierul Victor Ponta, pe tema fondurilor de care are nevoie județul pentru ultima tranșă a Programului ISPA. „Am solicitat circa 5 milioane de lei pentru Aquacaraș, pentru a plăti ultima parte a programului care vizează rețeaua de canalizare în Caraș-Severin. Discuțiile le-am purtat, alături de Ion Mocioalcă, cu premierul României”, a declarat astăzi vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, în cadrul unei conferințe de presă.

Bani și pentru centrele sociale
În paralel cu banii care vor ajunge pentru canalizarea cărășenilor, la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin se derulează șase proiecte pentru reabilitarea centrelor sociale, care în ultimul timp au beneficiat de o finanțare consistentă. „Este vorba despre proiecte în valoare de 13,6 milioane de lei, care vizează centrele de la Zăgujeni, Sacu, adăpostul de la Caransebeș sau centrul Bunavestire”, a adăugat astăzi liderul de la Palatul Administrativ.

Comments

  1. banatzeanul says:

    40 unu’…40 astalalt…si 20…vedetzi voi cum ii impartzitzi…mama voastra de hotzi…

  2. dan-aliosa ulici says:

    nu mai Banatzeanule,stai calm ca nu-i chiar asa cum vedem noi astia anti useleu,e mai simplu,stie destul de bine Oana Bejenariu fanul nr.1 al useleului…:))

  3. resiteanul says:

    jos pdl