La Sichevița s-a mâncat fotbal pe pâine

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Sfintele Paști au fost sărbătorite în acest an, la Sichevița, prin mișcare. La prima ediție a Cupei Clisura Fotbalului au participat 12 echipe din județul Caraș-Severin, dar și din Mehedinți.

Inițiativa i-a aparținut unui fiu al satului, Alin Găină, cunoscut iubitorilor sportului mai ales pentru prezențele sale în prima ligă de futsal, la echipe din Reșița sau Timișoara. Astfel, 12 echipe s-au înscris în competiția care a avut loc timp de două zile la Sichevița. Având sprijinul primăriei din localitate, al Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin și al Comisiei Județene de Arbitri Caraș-Severin, Alin Găină și-a dus la bun sfârșit proiectul inițiat din pasiune pentru fotbal și din dragoste pentru meleagurile natale.

Prima ediție a Cupei Clisura Fotbalui a fost câștigată de echipa Muncitorul Reșița, după un parcurs fără greșeală în această competiție. Din echipa învingătoare au făcut parte printre alții Iulian Mitru (desemnat cel mai tehnic jucător al competiției), frații Ionel și Alexandru Coviț, Silviu Izvernar (director adjunct al Liceului Teoretic “Traian Vuia” Reșița) și… Alin Găină.

Rezultate tehnice:

Grupa A:
Berzasca – Dunav Svinița 2-2
Berzasca – FC Deportivo 4-0
Dunav Svinița – FC Deportivo 4-0

Grupa B:
FC Pino – FC Frăția-Vela 1-3
Steaua Dunării – FC Pino 1-4
FC Frăția-Vela – Steaua Dunării 5-0

Grupa C:
Nadine Serv – FC Luna Nouă 2-7
Villa Rustica – Nadine Serv 3-1
FC Luna Nouă – Villa Rustica 2-4

untitled design set 970x90 px

Grupa D:
Leii Zlatița – FC L-J 7-1
Muncitorul – Leii Zlatița 2-2
FC L-J – Muncitorul 0-10

Sferturi de finală:
Berzasca – FC Luna Nouă 5-2
Villa Rustica – Dunav Svinița 1-2
Frăția Vela – Leii Zlatița 3-0
Muncitorul Reșița – FC Pino 2-1

Semifinale:
Berzasca – Frăția Vela 1-6
Muncitorul Reșița – Dunav Svinița 3-1

Finala mică:
Berzasca – Dunav Svinița 3-1
Finala mare:
Frăția Vela – Muncitorul Reșița 3-5, după prelungiri (2-2 în timpul regulamentar)

Organizatorii au acordat și câteva premii speciale. Astfel, golgheterul întrecerii a devenit Marian Fuchs, fotbalist în liga secundă la Șoimii Pâncota, cel care a evoluat la Cupa Clisur Fotbalului în echipa Frăția Vela. Titlul de cel mai bun portar i-a revenit lui Țuțu Mladenovici (Frăția Vela), cel mai tehnic jucător a fost declarat Iulian Mitru (Muncitorul Reșița), cel mai vârstnic jucător a fost Ianculovici Jak Ștefan (Dunav Svinița) la 50 de ani, iar cel mai tânăr – Mihai Marius Stanciu (Leii Zlatița) 15 ani.

“În afara acestor premii, am oferit premiul de excelență primarului comunei Sichevița, pentru aportul adus la organizarea acestui eveniment sportiv. De asemenea, un premiu de excelență a primit și președintele AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, pentru sprijinul acordat. Nu am uitat nici reprezentanții mass-media care au promovat acest eveniment sportiv, Marian Cărăvan (Express de Banat) și Florin Știube (Fotbal Vest). Doresc să mulțumesc arbitrilor competiției, Roberto Svatsinka, Ilie Ciocoi și Ionuț Cioancă, pentru asigurarea unor arbitraje impecabile. De asemenea, mulțumesc președintelui CJA Caraș-Severin, Dan Miholcea, pentru punerea la dispoziție a arbitrilor. A fost o competiție reușită, am încercat să fim gazde cât mai bune și sper că oaspeții noștri au petrecut un Paște frumos la Sichevița. Îmi doresc ca această întrecere să devină tradițională, pentru că Sichevița are nevoie de așa ceva, iar tinerii ar avea o alternativă de petrecere a timpului liber făcând sport pentru sănătate”, ne-a spus Alin Găină.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/